Current track

Title

Artist


Suceava: La o distanță de 2 km de Punctul de Trecere a Frontierei Siret, sunt prezente 52 de tractoare, 6 tiruri, 15 autoturisme și aproximativ 100 de persoane

#Postat de on ianuarie 17, 2024

Jandarmeria Suceava a transmis: „Cu privire la manifestarea spontană de protest a fermierilor/transportatorilor din județul Suceava, la aproximativ 2 km de Punctul de Trecere a Frontierei Siret, sunt prezente 52 de tractoare, 6 tiruri, 15 autoturisme și aproximativ 100 de persoane.

Începând cu ora 09:30, în vederea fluidizării traficului, s-a dispus începerea activității de procesare a tirurilor din orașul Siret către Ucraina. În acest sens, în coloană de câte zece, tirurile se deplasează către Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

Sursa foto: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/

Rămânem la datorie pentru siguranța cetățenilor, iar în situația în care vor avea nevoie de sprijin, se pot adresa celei mai apropiate patrule de jandarmi sau pot apela numărul unic pentru situații de urgență 112.”

Sursa: Sergent major Botezatu Roxana Iuliana, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.

Protestatarii sunt nemulțumiți că autoritățile nu iau măsuri pentru a opri importurile de cereale din Ucraina, bunuri care vin la prețuri mult mai mici decât cele din România.

Jandarmeria Suceava a transmis că rămâne la datorie pentru siguranța cetățenilor și că, în situația în care vor avea nevoie de sprijin, aceștia se pot adresa celei mai apropiate patrule de jandarmi sau pot apela numărul unic pentru situații de urgență 112.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *