Suceava: Incendiu puternic în localitatea Marginea. Două gospodării au fost distruse (Foto-Video)

#Postat de on aprilie 8, 2022

Astăzi, in jurul orei 12:00, a izbucnit un incendiut la o anexă gospodărească din localitatea Marginea. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu două autospeciale de stingere.

Foto: ISU Suceava

Incendiu se manifestă la două gospodării. Se lucrează pentru localizarea și lichidare. Intervin la fața locului pompieri militari și civili cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Au fost afectat două gospodării, cu locuințe și anexe gospodărești, flăcările extinzându-se și la anexele dintr-o a treia gospodărie. Flăcările au fost favorizate și s-au extins cu rapiditate din cauza vântului puternic (cod galben meteo), dar și din cauza materialelor majoritare din lemn ale construcțiilor afectate.

In momentul de față, incendiul este localizat și se lucreaza pentru lichidarea ultimelor focare, dar și pentru indepartarea elementelor de constructie afectate de foc.

„Patru persoane au primit ingrijiri medicale: două persoane cu atacuri de panică, una cu arsuri și ultima cu contuzii. Doar una dintre ele, cu atac de panica, pe fondul unor afecțiuni cronice, a fost transportată la spital. La fața locului, au sprijinit interventia, din punct de vedere medical, două ambulanțe SMURD si un echipaj SAJ.

Numărul autospecialelor a fost suplimentat, la fața locului intervenind 10 autospeciale de stingere, atât ale pompierilor militari, cat și din cadrul SVSU.urilor din zona”, a precizat sergent major ISU Suceava, Radu Gabriel.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist