Suceava: Bărbat urmărit la nivel național identificat și încarcerat de polițiști
#Postat de Jurnal Fm on ianuarie 22, 2022
Vineri, 21 ianuarie, a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani un bărbat de 35 ani, cu domiciliul în satul Pătrăuți, comuna Pătrăuți, jud. Suceava, față de care Judecătoria Suceava a emis
două mandate de executare a pedepsei închisorii la datele de 19 octombrie 2021 și 22 noiembrie 2021, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de „furt” și respectiv 1 an, 8 luni și 197 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat”.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava cu sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, cel în cauză a
fost identificat pe raza comunei Pătrăuți, în pădurea din apropierea cantonului silvic, locație în care se sustrăgea executării pedepselor.
„Bărbatul de 35 de ani care figura urmărit la nivel naţional, a fost imobilizat, încătușat și ulterior transferat în penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepselor”, se arată in comunicatul IPJ Suceava.