Suceava: 200 de lei, cuantumul bursei şcolare de performanţă
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 23, 2021
Consiliul Local Suceava a aprobat în şedinţa de ieri după amiază, 22 aprilie, valorile burselor școlare ce vor fi acordate elevilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Proiectul de hotărâre prevedea un cuantum lunar de 150 pentru o bursă de performanţă, 120 de lei pentru bursa de merit şi câte 100 de lei pentru burse sociale și de studii.
La propunerea consilierului local Angela Zarojanu s-a votat, cu unanimitate, ca bursa de performanță să fie de 200 de lei. Totodată, consilierii locali suceveni s-au pronunțat pentru revizuirea criteriilor prin care se alocă aceste burse. În prezent, lista beneficiarilor este întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, împreună cu unitățile de învățământ.
Jurnal FM 