1. Lege în Parlament – Statul poate monitoriza WhatsApp, Telegram sau Facebook
În Senat a fost adoptat proiectul de lege care va permite statului să ceară suportul companiilor de telefonie mobilă sau rețelelor de WhatsApp, Telegram sau Facebook, dacă cei monitorizați sunt anchetați penal.
Senatul este for decizional pentru proiectul referitor la modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.
Stiri pe surse – Cele mai noi stiri
2. Sorin Grindeanu dă semnalul pentru autostrada care va traversa Carpații: s-a semnat primul contract
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, luni, că prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă, după ce CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. ”Prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă! CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti! Finanţarea este asigurată din fonduri europene”, a scris Grindeanu, conform News.ro.
3. Prețul transportului de gaze naturale lichefiate din SUA spre Europa a scăzut pentru prima dată în istorie sub zero
Pentru prima dată în istorie, costurile pentru a transporta o încărcătură de gaze naturale lichefiate din SUA spre Europa au coborât marţi sub pragul zero, o inversare dramatică de situaţie, care scoate în evidenţă aglomeraţia de nave din Oceanul Atlantic ce fac acest lucru, transmite Bloomberg.
4. Aproape 300 de tablouri falsificate, cu semnături Tonitza sau Luchian, au fost confiscate. Păgubiții cer daune chiar și de 200.000 lei

Tablouri semnate de Luchian, Grigorescu și Tonitza, date în urmărire de poliție. FOTO: Captură Digi24
Aproape 300 de tablouri au fost confiscate până acum în ancheta deschisă de polițiștii și procurorii din București după ce au descoperit pe piața de artă sute de tablouri falsificate cu semnătura unor artiști celebri, printre care Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza ori Ștefan Luchian. Mare parte din cei care le-au cumpărat drept originale au fost audiați. Unii dintre ei au anunțat că cer daune, care ajung chiar și la 200.000 de lei.
5. Eurobarometru: Europenii consideră că democrația este cea mai importantă valoare care trebuie apărată
Nouă din zece europeni cred că încă mai trebuie consolidată democrația din UE. Foto: Profimedia Images
Sprijinul cetățenilor pentru Uniunea Europeană și pentru Parlamentul European, în special, a crescut. De asemenea, o treime dintre cetățenii UE doresc ca legislativul european să apere democrația. Totodată, libertatea de exprimare și de gândire, protecția drepturilor omului, sănătatea publică, sărăcia și excluziunea socială precum și schimbările climatice sunt printre celelalte priorități politice pe care europenii le consideră importante și de apărat, arată un nou sondaj Eurobarometru publicat marți.
6. Comisia Europeană a semnat: CFR Călători primeşte ajutor de stat
Comisia Europeană a aprobat, marţi, ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro destinat CFR Călători, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. „Această măsură va permite României să compenseze CFR Călători pentru pagubele suferite în perioada 1 aprilie -31 august 2020, ca o consecinţă directă a restricţiilor introduse. Ajutorul va lua forma unei injecţii de capital”, a informat Comisia Europeană, conform Agerpres.
7. Nicolae Ciucă, discuții cu investitorii americani despre compensarea facturilor la energie: ‘Avem nevoie să ne păstrăm locurile de muncă’
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți, legat de compensarea facturilor la energie, că este nevoie de o soluție „înțeleasă și asumată” atât de Guvern, cât și de furnizori, distribuitori, producători și mediul de afaceri.
8. Un motociclist rămas paralizat a devenit prima persoană care poate să meargă din nou după ce i s-a implantat un cip în coloană
Bărbatul a rămas paralizat de la brâu în jos acum 5 ani, în urma unui accident cu motocicleta, când coloana sa vertebrală a fost complet ruptă. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images
Un italian paralizat, a cărui coloană vertebrală fusese ruptă într-un accident de motocicletă, a putut să meargă din nou, grație unui cip implantat de către o echipă de cercetători elvețieni: este pentru prima oară când o persoană care a suferit o astfel de afecțiune gravă și-a redobândit capacitatea de a se deplasa de una singură, informează BBC care citează un studiu publicat în Nature Medicine.
9. Uniunea Europeană va investi 42 de miliarde de euro în industria semiconductorilor pentru a-și reduce dependența de Asia
Producția de semiconductori este în continuare deficitară față de cererea din piață. Foto: Guliver/ Getty ImagesUniunea Europeană intenționează să investească aproape 42 de miliarde de euro în industria semiconductorilor, într-o încercare de a-și reduce dependența de Asia în acest sector strategic în care continuă să existe o criză de aprovizionare.
10. Programul Rabla 2022 pentru persoane fizice începe marți. Care sunt noile modificări
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că persoanele fizice vor putea, de marți, să se adreseze producătorilor și dealerilor auto pentru înscrierea în programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Programele se deschid de marți dimineață, începând cu ora 10:00. Totodată, persoanele juridice îşi pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.
11. Președintele PNL îl trimite pe ministrul Budăi la Bruxelles, pentru renegocierea PNRR: „Să meargă să vorbească cu oamenii ăia”
Florin Cîțu, președintele PNL, vrea să tranșeze definitiv chestiunea renegocierii PNRR, pentru creșterea plafonului pensiilor în PIB. Cîțu afirmă că ministrul Muncii, Marius Budăi, trebuie să renunțe la declarațiile politice și să meargă la Bruxelles să se convingă singur dacă PNRR poate fi sau nu renegociat așa cum dorește PSD.
12. Parchetul General a deschis dosar penal pentru ultraj și deranjarea liniștii publice pe numele lui George Simion
Parchetul general a deschins dosar penal pe numele liderului AUR George Simion, în urma incidentului din Parlament, dintre acesta și ministrul Energiei, Virgil Popescu.
13. Kamila Valieva, prima patinatoare din lume care reușește o săritură cvadruplă la Jocurile Olimpice. Sportiva are doar 15 ani
Kamila Valieva, prima patinatoare din istorie care reușește o săritură cvadruplă la Jocurile Olimpice Foto: Profimedia Images
Kamila Valieva, o patinatoare rusă de numai 15 ani, a făcut senzație la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, reușind, luni, o săritură cvadruplă pe gheaţa olimpică, pe care a executat-o de două ori. Ea a devenit astfel prima patinatoare din istorie care reușește o asemenea performanță pe gheaţa olimpic.
14. Florin Cîțu promite modificarea regulamentului în Parlament, după episodul Simion: „Trebuie să adoptăm sancțiuni clare și dure”
Președintele Senatului, Florin Cîțu, a declarat, luni seară, la Digi24, că va propune introducerea de sancțiuni „clare și dure” în Parlament pentru incidente precum cel în care copreședintele AUR George Simion l-a agresat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu. Președintele PNL spune că chestorii nu și-au făcut treaba, că aceștia trebuiau să-l scoată pe deputatul AUR din sala de plen. De asemenea, Cîțu se așteaptă ca autoritățile să sancționeze pe cei care agresează fizic un alt parlamentar.
15. Nicolae Ciucă: Gestul lui George Simion este „reprobabil” și „o degradare fără precedent a dialogului politic”

Agresiunea liderului AUR, George Simion, asupra ministrului Energiei, Virgil Popescu, în plenul Parlamentului este un „gest reprobabil” dintr-o serie „îngrijorătoare de acte de instigare la violență”, spune premierul Nicolae Ciucă.
16. Record de donatori la Centrul de Transfuzie Sibiu. Mobilizare uriașă pentru salvarea vieții unui copil de 15 ani
Luni s-a înregistrat la Centrul de Transfuzie Sibiu recordul de donatori de la înființarea sa, anunță
Turnul Sfatului.
Mobilizarea s-a produs pentru salvarea vieții unui copil de 15 ani, rănit grav într-un accident rutier în Cisnădie.
Potrivit Liviei Mareș, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Sibiu, luni, 9 februarie, au fost 103 recoltări.
17. Primăria Buzău a preluat pădurea Crâng, unde vrea să amenajeze cel mai mare parc din Europa
Pădurea Crâng de lângă municipiul Buzău, unde autorităţile locale vor să amenajeze cel mai mare parc urban din Europa, a fost trecută în proprietatea autorităţilor locale printr-o recentă hotărâre de Guvern, iar marţi a fost preluată oficial de municipalitate, a anunţat primarul Constantin Toma, citat de Agerpres.