Știrile pozitive ale zilei, 9 decembrie 2025
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 9, 2025
1. Operatorul de salubritate din Mediaș, EcoSal, este pregătit să intervină în orice moment, dacă va ninge în municipiul Mediaș
Din dotarea tehnică a societății, un număr de 11 utilaje vor acţiona pentru menţinerea în funcţiune a căilor publice pe timp de polei sau îngheţ, respectiv pentru îndepărtarea zăpezii, a declarat Anca Burian, purtătorul de cuvânt al EcoSal.
AUDIO

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/snow-plough-snow-road-winter-5895336/
2. Alegerile de la Cârța se desfășoară în siguranță și conform regulilor
Autoritățile locale au acționat prompt și responsabil pentru a asigura corectitudinea procesului de vot, demonstrând seriozitate și respect față de regulile democratice; un sibian a fost amendat la Cârța pentru că a intrat în cabina de vot împreună cu altcineva, a comunicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
AUDIO

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/vote-ballot-box-election-9676018/
3. ACS Mediaș a învins categoric formația FC Păușești-Otăsău, scor 5-2
Pentru ACS au marcat Cristian Cocan, Victoraș Astafei, Raul Orlandea, Cristian Pajco și Andrei Roșu; în etapa următoare, ultima din acest an, ACS Mediaș va juca în deplasare cu ACS Muscelul Aro Câmpulung; partida este programată vineri, 12 decembrie, de la ora 14:00; despre victoria categorică cu 5-2, tehnicianul Cosmin Vâtcă a spus că era un succes așteptat de elevii săi.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=845223171612087&set=pcb.845223288278742&locale=ro_RO
AUDIO
4. Restricțiile de pe Valea Oltului, din zona stațiunii Călimănești, unde se formau în ultima perioadă cozi mari în trafic, au fost ridicate în urmă cu câteva zile, au anunțat autoritățile
Începând de sâmbătă după-amiaza a au fost ridicate restricțiile de circulație de pe Drumul Național 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, kilometrii 200 – 201, ca urmare a finalizării lucrărilor efectuate la Viaductul Cârligul Mic.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1289475123199175&set=a.426905189456177
5. ANAF protejează contribuabilii și îi informează despre fraudele telefonice
Agenția Națională de Administrare Fiscală pune accent pe siguranța cetățenilor și le oferă sfaturi utile pentru a-și proteja datele personale și financiare, Oana Gonțea ANAF Brașov.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/National_Agency_for_Fiscal_Administration#/media/File:ANAFNOU.jpg
Sursa: https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20251128112814_1244_com_telefon%20fals28nov2025.pdf
6. Profitând de vremea încă potrivită, DRDP Brașov execută în această perioadă ultimele lucrari de întreținere
Lucrătorii din cadrul Secției Producție lucrează la refacerea marcajelor rutiere de pe DN1, între Vlădeni și Perșani, a comunicat Robert Elekes, DRDP Brașov.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1312158557378420&set=pcb.1312159564044986&locale=ro_RO
7. Poliția Brașov asigură siguranța și protecția comunității în Făgăraș și împrejurimi
Poliția Brașov a desfășurat o amplă acțiune pe raza municipiului Făgăraș, a orașului Victoria și a comunelor Recea și Sâmbăta de Sus, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității în domeniul evaziunii fiscale, a protejării drepturilor de proprietate intelectuală, precum și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, a comunicat Daniel Zontea, IPJ Brașov.
AUDIO

8. Un jandarm din Brașov își împărtășește experiențele într-o carte captivantă
Constantin Alin Tălpescu, cu peste 20 de ani de activitate în Jandarmeria Brașov, aduce cititorilor povești reale din misiuni dificile și momente emoționante, surprinzând viața din spatele uniformei în volumul său „Jurământ și Suflet – Povestea unui jandarm”.

Sursa: https://bizbrasov.ro/2025/12/08/jandarm-brasovean-condeiul-prima-carte/
9. Stupini: Școală extinsă și noi investiții educaționale pentru viitorul copiilor
Cartierul Stupini va beneficia de o școală nouă și de extinderea unității existente de pe strada Fagurului, proiect ce va crea spații moderne pentru educație și activități didactice, sprijinind dezvoltarea comunității.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=9319994598032246&set=pcb.9320038848027821
Sursa: https://bzb.ro/stire/scoala-de-pe-strada-fagurului-din-brasov-intra-in-extindere-a215454
10. Spitalul Județean Târgu Mureș investește în tehnologie modernă pentru tratarea anevrismelor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a achiziționat o licență software Sim&Cure Hospital, o platformă avansată dedicată planificării și simulării tratamentului anevrismelor intracraniene, printr-un contract în valoare de 144.000 de lei atribuit unei firme din București.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=174610408469139&set=a.174610371802476&locale=ro_RO
11. La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, angajatorii și profesorii au discutat față în față despre competențele de care au nevoie viitorii absolvenți
Tehnologiile digitale și sistemele ERP au fost subiectele centrale, pe măsură ce universitatea caută soluții concrete pentru actualizarea curriculei la cerințele pieței muncii; proiectul merge spre următoarea etapă, cu planuri pentru un laborator digital inteligent și o nouă generație de module educaționale.
12. Investigații cu sedare pentru copiii oncologici, realizate la Spitalul Clinic Județean Suceava
La Spitalul Clinic Județean Suceava, copiii oncologici din toată țara pot face investigații scintigrafice în condiții de siguranță, cu sedare, pentru ca rezultatele să fie exacte și fără disconfort.
13. O nouă victorie pentru CSU Suceava în Liga Zimbrilor
Etapa a XI-a, ultima a turului Ligii Naționale de handbal masculin, a prilejuit un nou succes pentru echipa locală, CSU Suceava; universitarii au trecut la limită, cu 31-30, de CSM Constanța, într-un joc disputat zilele trecute, în sala „Dumitru Bernicu” de la Liceul cu Program Sportiv.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1517579043061389&set=pcb.1517580703061223&locale=ro_RO
Sursa: https://www.facebook.com/reel/1507813606991623?locale=ro_RO
14. Fălticeni devine un model de responsabilitate verde prin cea mai amplă acțiune de împădurire din ultimii ani
Municipiul Fălticeni a realizat cea mai amplă acțiune de împădurire din ultimii ani, un proiect câștigat în cadrul campaniei „Plantarea la distanță” și coordonat de profesoara Luminița Claudia Corbu, cu sprijinul Primăriei și al primarului Gheorghe Cătălin Coman, consolidând angajamentul comunității pentru un mediu mai sănătos.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/seedling-plant-hand-planting-6404598/
Sursa: https://falticenionline.ro/2025/12/06/actiune-ampla-de-plantare-in-parcurile-din-falticeni/
15. Patinoarul din Mediaș s-a deschis cu spectacole și acces gratuit în prima zi (foto)
Primăria Mediaș a inaugurat pe 5 decembrie patinoarul din Piața Corneliu Coposu, evenimentul atrăgând numeroși localnici care au beneficiat de acces gratuit. Deschiderea a fost marcată de un spectacol pe gheață susținut de Trupa The Sky și de aprinderea iluminatului festiv în prezența primarului Gheorghe Roman.

Sursa: https://jurnalfm.ro/primaria-medias-a-inaugurat-pe-5-decembrie-patinoarul-din-piata-corneliu-coposu/
16. Muzeul Național al Bucovinei deschide expoziția „Mihai Cismaru – Alchimia luminii”
Muzeul Național al Bucovinei inaugurează pe 10 decembrie 2025, la ora 13, expoziția de pictură „Mihai Cismaru – Alchimia luminii”, găzduită la Muzeul de Istorie. Vernisajul va avea loc în prezența familiei artistului și a curatorului Damian Florea.

Sursa: https://jurnalfm.ro/expozitia-de-pictura-mihai-cismaru-alchimia-luminii/
17. Muzeul Național al Bucovinei reia atelierele de creație de marionete în cadrul Festivalului „Cetatea Copiilor”
Muzeul Național al Bucovinei reia atelierele de creație „Din secretele maeștrilor”, integrate anul acesta în prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea Copiilor”, organizat de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava între 11 și 14 decembrie 2025.

Sursa: https://jurnalfm.ro/atelierele-de-creatie-din-secretele-maestrilor/
Jurnal FM 