Știrile pozitive ale zilei, 4 noiembrie 2022
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 4, 2022
1. Cum poți să afli că vine cutremurul cu 25 de secunde înainte: aplicații dezvoltate de Institutul pentru Fizica Pământului pe Telegram și Twitter
Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), dr.ing. Constantin Ionescu, a explicat, joi, pentru G4Media.ro, cum pot fi alertați cetățenii cu până la 25 de secunde înainte ca un seism să fie resimțit și să producă pagube.
Sursa foto: https://unsplash.com/photos/8c6iJMh80BI
2. Egipt: Un tunel antic din piatră, descoperit de arheologi în Alexandria (GALERIE FOTO)
Ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor a anunţat joi descoperirea unui tunel din piatră, situat la o adâncime de 13 metri, dar şi a două capete de alabastru şi a mai multor obiecte ceramice, în oraşul Alexandria, situat pe coasta nordică a Egiptului, transmite agenţia Xinhua.
Sursa foto: https://english.ahram.org.eg/News/479063.aspx
3. Scrimă: George Dragomir (sabie) şi Adrian Dabija (spadă) au câştigat Cupa României
Scrimerii George Dragomir şi Adrian Dabija au câştigat, joi, Cupa României la sabie, respectiv spadă.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/sabie-scrim%C4%83-lupt%C4%83-de-metal-bacsis-1909335/
4. Ligia Deca: Văd mult potenţial pentru învăţământul dual pe toate nivelurile de calificare
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, joi, că învăţământul dual are un potenţial mare, menţionând că acest tip de învăţământ „ajută pentru un nivel mai ridicat de angajare al absolvenţilor”, dar şi companiile în a-şi forma personalul cât mai aproape de aşteptările lor.
Sursa foto: https://youtu.be/5tkyAIBcu5w
5. Dolj: Aeroportul din Craiova implementează un proiect de 60 milioane lei pentru creşterea gradului de siguranţă
Aeroportul Internaţional din Craiova va implementa un proiect de 60 milioane lei, sumă cu care va achiziţiona utilaje şi echipamente specifice intervenţiilor de urgenţă sau de întreţinere a suprafeţelor de mişcare de pe aeroporturi, în vederea creşterii gradului de siguranţă pentru pasageri.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=483831793770494&set=pcb.483880937098913
6. Maramureş: Turist lituanian accidentat în Munţii Gutâi, ajutat de salvatorii montani
Un turist lituanian aflat în vecinătatea Lacului Albastru din Munţii Gutâi a suferit un traumatism cerebral în urma unei căzături, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor montani pentru a-i acorda primul ajutor şi a-l transporta până la un echipaj al Ambulanţei, a informat, joi, directorul Serviciului Public Judeţean – Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Sursa foto: https://www.facebook.com/spjsalvamont.maramures
7. Sebastian Burduja: Este nevoie de punţi digitale de pe un mal pe celălalt al Prutului
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat joi că este nevoie de „punţi digitale” de pe un mal pe celălalt al Prutului, de colaborare şi de a împărtăşi bunele practici între România şi Republica Moldova în acest domeniu.
Sursa foto: https://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-cercetarii-inovarii-i-digitalizarii1654676273
8. Ambasadorii României în Danemarca şi Slovenia, acreditaţi de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind acreditarea ambasadorilor României în Danemarca şi Slovenia.
Sursa foto: https://youtu.be/RLjj_0BZKPY
9. Festivalul studenţesc UniFEST – în opt oraşe din ţară, în perioada 4-14 noiembrie
Festivalul studenţesc UniFEST va avea loc, începând de vineri, în opt oraşe din ţară – Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cluj, Craiova, Oradea, Arad şi Timişoara.
Sursa foto: https://www.facebook.com/unifest.ro/
10. Ligia Deca: Pentru PISA 2025 am solicitat ca în chestionarul de bază să acoperim şi zona de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, joi, că a solicitat ca în testele PISA să fie inclusă în chestionarul de bază, începând cu anul 2025, şi zona de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), menţionând că trebuie să fie înţeleasă mai bine performanţa elevilor în privinţa acestor competenţe.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/informa%c8%9bie-tehnologie-comunicare-4068394/
11. Bihor: Teren de sport şcolar multifuncţional, realizat din donaţii, la iniţiativa CSM Oradea
Elevii de la Şcoala gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea vor dispune, pe viitor, de un teren modern multifuncţional de sport, realizat din donaţii în valoare totală de 47.000 de euro, realizat la iniţiativa preşedintelui Clubului Sportiv Municipal (CSM), Şerban Sere, şi a copiilor baschetbalişti din această şcoală.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=623647666220899&set=pcb.623647686220897