Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 30 iulie 2026

#Postat de on iulie 30, 2026

1. Consiliul Local Mediaș se reunește joi, 30 iulie 2026, de la ora 14:00, în ședința ordinară aferentă lunii iulie

Pe ordinea de zi sunt înscrise 20 de proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în sala mare de ședințe a Primăriei; printre cele mai importante se numără transferul dreptului de proprietate pentru 10 autobuze electrice și cele 10 stații de încărcare lentă aferente acestora, a transmis Alisa Fuciu, purtătorul de cuvânt al municipalității.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1135095611984489&set=a.249594847201241

2. Persoanele de peste 65 de ani din Mediaș, aflate în situații de vulnerabilitate, pot beneficia gratuit de servicii de îngrijire la domiciliu prin proiectul INTEGRAMED

Programul este implementat de Asociația Phoenix Speranța, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială, Liceul Tehnologic Mediensis și Școala Gimnazială Nr. 7 și este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027; beneficiarii primesc îngrijire personală, ajutor pentru activitățile zilnice și menaj, precum și consiliere psihologică, suport emoțional, acompaniere și socializare, a precizat Maria Stănescu, directorul Phoenix Speranța.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1457000226471884&set=a.472877861550797&locale=ro_RO

3. Temperaturi de vară în Mediaș și județul Sibiu. DSP oferă recomandări pentru zilele caniculare

Locuitorii din Mediaș și din județul Sibiu vor avea parte, începând din acest weekend, de temperaturi de până la 35–36 de grade Celsius, iar pentru a traversa în siguranță această perioadă caniculară, Denisa Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, recomandă respectarea măsurilor de protecție, în special de către persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, renale sau metabolice.

AUDIO

4. Pe șantierul Autostrăzii Sibiu–Pitești începe una dintre cele mai spectaculoase operațiuni inginerești realizate până acum în România

Constructorii vor lansa tablierul metalic al celui mai înalt viaduct al proiectului, o structură de aproximativ 50 de metri înălțime, echivalentul unui bloc cu 20 de etaje; operațiunea va fi realizată prin lansare incrementală, o tehnologie folosită în zone unde accesul macaralelor este imposibil, a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/watch/?v=1402448588408927

5. Prinde contur noul Spital de Îngrijiri Paliative din Săliște. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru sănătatea sibienilor

Lucrările la noul Spital de Îngrijiri Paliative din Săliște avansează conform planului, în această perioadă fiind turnată fundația viitoarei unități medicale; investiția, în valoare de peste 28 de milioane de lei, realizată de Consiliul Județean Sibiu cu finanțare europeană și din bugetul propriu, va oferi 27 de paturi și servicii moderne de îngrijire paliativă pentru pacienții cu boli grave, într-un complex care va include cabinete medicale, spații verzi, parc, capelă și soluții eficiente energetic, cu termen de finalizare în septembrie 2027.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1356067463363364&set=pcb.1356068213363289

Sursa: https://www.facebook.com/cjsibiu/posts/1356068213363289?ref=embed_post

6. Podul Maria Tereza din Sibiu intră în reabilitare. Monumentul istoric va fi readus la frumusețea de odinioară

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reabilitarea Podului Maria Tereza, cunoscut și ca Podul de Piatră, o investiție de 5,18 milioane de lei din bugetul local, care va reda unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale orașului prin lucrări de consolidare și conservare a elementelor arhitecturale, astfel încât să își recapete imaginea autentică din 1908.

Sursa: https://www.facebook.com/primariamunicipiuluisibiu/photos/%EF%B8%8F-reabilităm-podul-maria-tereza-primăria-municipiului-sibiu-a-lansat-procedura-d/1286414650274287/

7. Complexul Sportiv și de Agrement „Ion Țiriac” din Noua prinde contur printr-o investiție de aproape 25 de milioane de lei

Proiectul Complexului Sportiv „Ion Țiriac”, care urmează să fie amenajat pe amplasamentul fostului ștrand din cartierul Noua, face un nou pas spre implementare. În ședința de vineri, 31 iulie, Consiliul Local Brașov va dezbate aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii investiției necesare realizării lucrărilor asumate de municipalitate în cadrul parteneriatului încheiat cu Fundația Ion Țiriac. Valoarea totală a investiției este estimată la 24.960.700 de lei, cu TVA inclus, din care peste 21,1 milioane de lei reprezintă lucrările incluse în parteneriatul dintre Primăria Brașov și fundația fondată de fostul mare tenismen.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://mytex.ro/politic/investitia-lui-ion-tiriac-in-cartierul-noua-sport-de-clasa-mondiala-sau-victima-a-galcevei-politice-brasovene/

8. Pasajul Tractorul – Calea Feldioarei face un nou pas înainte prin demararea procedurii de expropriere

Realizarea pasajului care va conecta cartierul Tractorul de Calea Feldioarei avansează, iar aprobarea procedurii de expropriere deschide drumul unei investiții de peste 115 milioane de lei, menită să îmbunătățească mobilitatea și să fluidizeze traficul în această zonă a Brașovului.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1087635550077400&set=pcb.1087638413410447

9. Un fost punct termic din cartierul Tractorul ar putea deveni, în perioada următoare, primul centru de zi din municipiul Brașov dedicat exclusiv adulților cu autism

Primăria Brașov a pregătit documentația tehnico-economică pentru investiție, iar indicatorii aferenți proiectului urmează să fie supuși aprobării în ședința de vineri a Consiliului Local; investiția este estimată la puțin peste 5 milioane de lei, cu TVA inclus, și presupune transformarea fostei centrale termice de pe strada Gloriei nr. 13 într-un spațiu modern destinat terapiei, recuperării și integrării sociale a persoanelor adulte diagnosticate cu tulburări din spectrul autist.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.brasovcity.ro/consiliu/proiect-al-ordinii-de-zi/465

10. Muzeul de Artă Brașov invită publicul vineri, 31 iulie 2026, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției „Tovarășele sau emanciparea prin muncă. Femeia în arta oficială din România comunistă 1948-1989”, curatoriată de dr. Monica Enache

Expoziția reunește lucrări realizate în perioada 1948–1989, din colecțiile Muzeului de Artă Brașov, Muzeului Național de Artă al României, Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Muzeului Național de Artă Timișoara, readucând în atenție un patrimoniu artistic important, dar controversat, creat și promovat în timpul regimului comunist.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1686013040193863&set=pcb.1686028993525601

Sursa: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov/posts/pfbid02Jc3qDSfNdpCvTgNtbHKcdJM11zkPVbcJGHhTSyzVbYd7LyYBvDt4C5XK8HCRRDRvl

11. În Brașov, între 1 și 14 august, vor avea loc acțiuni ample de dezinsecție și tratamente fitosanitare, anunță compania Coral Impex, prestatorul serviciilor de deratizare și dezinsecție al municipiului

Intervențiile vizează combaterea țânțarilor, căpușelor, bolilor și dăunătorilor la arbori și spații verzi, precum și larvicidarea luciilor de apă. Lucrările se vor desfășura noaptea, între 21:00 și 03:00, dar și ziua, între 06:00 și 14:00, în funcție de condițiile meteo; dacă vremea va fi nefavorabilă, perioada va fi reprogramată.

Sursa foto: https://www.facebook.com/watch/?v=1019935550696781

Sursa: https://www.facebook.com/BizBrasov1/photos/coral-impex-o-nouă-luptă-cu-țânțarii-și-căpușele-la-brașov-în-perioada-1-14-augu/1651268023665020/

12. Au început lucrările de renovare și modernizare a noii Secții de Oncologie de la Tractorul

La Brașov au început oficial lucrările de renovare și modernizare a noii Secții de Oncologie Medicală din Staționarul Tractorul; investiția se ridică la 1,5 milioane de euro, iar jumătate din sumă a fost deja strânsă, anunță Fundația Metropolis; proiectul marchează o schimbare de strategie: o analiză a Spitalului Județean a arătat că reorganizarea activității oncologice în pavilionul Tractorul aduce beneficii medicale mult mai mari decât renovarea vechii secții din Staționarul Mârzescu; noua structură va funcționa ca un holding clinic și paraclinic, reunind în același spațiu toate facilitățile necesare pacienților oncologici.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.facebook.com/brasovcelmaifrumosorasdinromania/posts/brașov-încep-lucrările-la-noua-secție-de-oncologie-din-tractorul-fundația-metrop/1454742433351320/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *