Știrile pozitive ale zilei, 3 decembrie 2025
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 3, 2025
1. Medieșenii, prezenți în număr mare la manifestările de Ziua Națională
Mulți medieșeni au ales să participe la sărbătorirea Zilei Naționale în Piața Corneliu Coposu; aceștia au asistat la concertele pregătite cu această ocazie și au luat parte la ceremonialul militar și religios; pe 1 Decembrie începând cu ora 12:00 au susținut recitaluri în Piața Corneliu Coposu, Sava Negrean Brudașcu alături de Grupul instrumental „Sălăjenii”, Ciprian și Mihaela Istrate alături de Grupul instrumental „Ceterașii de pe câmpie” si multi altii; Locuitorii Mediașului au povestit ce înseamnă Ziua Națională pentru ei.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1237969748363741&set=pb.100064521830782.-2207520000&locale=ro_RO
2. Asociația Energia Inteligentă a organizat la Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, un workshop dedicat „Ghidului de conduită în cazul producerii de avarii majore la rețeaua de transport sau distribuție a energiei electrice”
Ghidul este un instrument care aduce informații utile referitoare la modul în care cetățenii și instituțiile ar trebui să acționeze în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, pentru o perioadă mai îndelungată, a transmis Dumitru Chisăliță, președintele asociației.
AUDIO
3. Luna decembrie se anunță încărcată de evenimente școlare și extrașcolare la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaş
Pe parcursul acestei luni se va derula campania de tip Shoebox din cadrul proiectului „Împreună cu Ioan Axente Sever” pentru copiii din școlile gimnaziale din Axente Sever și Agârbiciu, a transmis profesorul Constantin Schiau.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1305068391634809&set=pcb.1305068794968102&locale=ro_RO
4. Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, a organizat la sediul Muzeului Municipal, o expoziție temporară, intitulată „Salonul de Iarnă – artă medieșeană contemporană”
Expoziția de grup reunește peste 100 de lucrări realizate în diverse tehnici, precum pictură, grafică, acuarelă, iconografie, fotografie și sculptură din portofoliul a 22 de artiști medieșeni; muzeograful Viorel Ștef spune că expoziția va fi deschisă până în data de 20 februarie 2026.
AUDIO
Sursa: https://jurnalfm.ro/expozitia-temporara-salonul-de-iarna-arta-medieseana-contemporana/
5. Sportivii Clubului Sportiv Municipal Mediaș au avut rezultate excelente la Cupa României de Ciclocros
Recent a avut loc la Șelimbăr, „Șelimbăr Kingsland CX”, etapa cu numărul 4 din Cupa României de Ciclocros; CSM Mediaș a fost reprezentat de mai mulți sportivi; astfel, Lorenzo Cătană a ocupat locul 2 la categoria de vârstă sub 17 ani, Ianis Pîntea s-a clasat pe poziția a 5-a la categoria de vârstă sub 13 ani, iar Denisa Mărcuș a urcat pe treapta a doua a podiumului la U17; tot în cadrul competiției s-a desfășurat și un concurs de mountainbike, iar Andrei Szabo a obținut locul 2 la categoria de vârstă sub 15 ani, tura de 11 kilometri.

6. Aplauze pentru campionii Sibiului
Clubul Sportiv Comunitar Sibiu a sărbătorit un deceniu de activitate, iar Gala Aniversară organizată cu această ocazie a adus laolaltă sportivi, antrenori, voluntari și susținători ai mișcării sportive sibiene.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1425665396235907&set=pcb.1425671739568606&locale=ro_RO
7. Primăria Brașov revine cu planul unui transport pe cablu către Cetățuie
La Brașov este readusă în discuție realizarea unei instalații de transport pe cablu spre Cetățuie, inspirată de vechiul trenuleț cu cremalieră care lega cândva zona Mihai Eminescu de Dealul Straja, după ce primarul George Scripcaru a propus companiei Ana Teleferic o colaborare pentru dezvoltarea proiectului, reluând astfel o idee abandonată în urmă cu peste zece ani.

Cetățuia
Mihai Raducanu – Operă proprie
- CC BY-SA 4.0
- Fișier:Cetățuia Brasov, vazuta de pe DEalul Melcilor.jpg
- Creată: 4 aprilie 2015
- Încărcată: 30 septembrie 2015
8. Începe proiectarea pentru extinderea Școlii 14 din Bartolomeu
În septembrie 2025, Primăria Brașov a repornit proiectul de extindere a Școlii 14 de pe strada Agricultorilor, vizând ridicarea unui nou corp pe terenul fostei societăți Electromontaj și amenajarea unei săli de sport, pentru care proiectantul are patru luni să elaboreze documentațiile necesare, inclusiv expertiza tehnică a clădirii actuale.

Sursa foto: https://www.facebook.com/watch/?v=787161010630456
9. „Autobuzul lui Moș Crăciun” circulă în Brașov
RATBV s-a alăturat inițiativelor Primăriei Municipiului Brașov pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în oraș, lansând „Autobuzul lui Moș Crăciun”. Acest vehicul special, împodobit cu lumini strălucitoare și personaje din povești, este pregătit să ofere copiilor o experiență de neuitat, plină de bucurie și câte un strop de magie. Începând cu 1 Decembrie, „Autobuzul lui Moș Crăciun” va circula zilnic, plecând la ora 17:00 din capătul de linie Roman (strada Poienelor). Traseul de 35 de km va fi parcurs în aproximativ 150 de minute, trecând prin cele mai frumoase colțuri ale Brașovului.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1432236915576630&set=pcb.1432237335576588&locale=ro_RO
Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php
10. Condiții de iarnă spectaculoase în Făgăraș și Bucegi, cu atenționări pentru siguranța turiștilor
Salvamont Brașov îi îndeamnă pe iubitorii muntelui să se bucure responsabil de peisajele de iarnă din Făgăraș și Bucegi, unde ninsorile recente au adus un strat proaspăt de zăpadă de până la 40 cm, crescând frumusețea traseelor, dar și necesitatea respectării recomandărilor de siguranță în zonele aflate sub atenționare de avalanșă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1299534218867789&set=a.597988215689063&locale=ro_RO
11. Fundaţia Conservation Carpathia, premiată cu Ordinul de Merit al Germaniei pentru activitatea din Munţii Făgăraş
Fundaţia Conservation Carpathia a primit o importantă recunoaştere internaţională, după ce directorii săi executivi, Barbara şi Christoph Promberger, au fost onoraţi cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania pentru contribuţia remarcabilă a proiectului de conservare derulat în Munţii Făgăraş.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1283380290500289&set=pcb.1283385657166419&locale=ro_RO
12. Primăria modernizează Colegiul Andrei Șaguna și sediul ISU cu sprijin financiar de la BERD
Primarul George Scripcaru a semnat recent cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare un nou acord de finanțare, în valoare de 30 de milioane de lei, pentru reabilitarea clădirilor Colegiului Național Andrei Șaguna, a sediului ISU de pe strada Mihai Viteazu și a complexului de pe strada Fundăturii nr. 2, care urmează să fie transformat într-un campus școlar.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1422057263255817&set=a.210048577790031
Sursa: https://www.facebook.com/reel/1215465707106278
13. Aquaserv introduce eșalonarea automată a facturilor de apă pentru clienții din Târnăveni
AQUASERV S.A. anunță că facturile pentru consumul din perioada iunie – noiembrie 2025 vor fi plătite în mod automat în rate pe 6 luni, fără depunerea unei cereri, beneficiind totodată de o reducere de 30% din tarif, deoarece apa furnizată nu a respectat parametrii de potabilitate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1435955575196340&set=a.641308301327742
14. „Winter Festival”, organizat la Târgu Mureș pentru elevii care studiază limba engleză
Școala Gimnazială „Europa”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, organizează pe 12 decembrie, la Sala festivă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, „Winter Festival”, un eveniment dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial, care vor susține momente artistice în limba engleză, inspirate de atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/child-kid-play-study-color-learn-865116/
Sursa: https://www.zi-de-zi.ro/2025/12/01/winter-festival-la-targu-mures
15. Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun
Târgul de Crăciun din Suceava a atras mii de vizitatori încă din primele zile după deschidere.
Sursa: https://intermediatv.ro/2025/12/01/atmosfera-de-poveste-la-targul-de-craciun/
16. Circulație asigurată pe DN18, cu intervenții rapide la Iacobeni și Cârlibaba
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță că echipele sale intervin prompt în zonele Iacobeni și Cârlibaba pentru îndepărtarea pietrelor ajunse pe carosabil după ploile recente, astfel încât traficul pe DN18 să se desfășoare în condiții cât mai bune.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1173101664920604&set=pcb.1173101778253926&locale=ro_RO
17. Muzeul Național al Bucovinei deschide expoziția de pictură „Mai mult decât tăcere”, a artistei timișorene Doina Mihăilescu, vineri, 5 decembrie 2025, la ora 13:00, la Palatul Brukenthal din Piața Mare nr. 4, Sibiu
Expoziția va fi prezentă pe simezele Muzeului Național Brukenthal, în perioada 5 decembrie 2025 –10 ianuarie 2026. Lucrările artistei timișorene Doina Mihăilescu sunt realizate în tehnici mixte si sunt în general de dimensiuni mari. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Sursa: https://jurnalfm.ro/expozitia-de-pictura-mai-mult-decat-tacere/
18. Primăria Suceava a început eliminarea cablurilor aeriene de pe principalele artere ale orașului
Administrația locală a Sucevei pune în aplicare, începând de marți, un proiect amplu de modernizare a infrastructurii urbane, conform anunțului făcut cu aproximativ două săptămâni în urmă.
19. Muzeul Național al Bucovinei organizează vineri, 12 decembrie 2025, la ora 12:00, vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, ce va avea loc la Muzeul de Istorie Suceava
La Salon s-au înscris 646 de fotografi din întreaga lume; palmaresul din acest an a depășit cele mai bune participări din anii trecuți. Juriul a selectat 718 lucrări admise în concurs și în final a stabilit cele mai bune 77 de lucrări, care au primit premiile salonului.

20. Expoziția „Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®” – Ediția de iarnă 2025 la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad
Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad anunță deschiderea ediției de iarnă 2025 a expoziției temporare „Vârstele Imaginației – Lumi din elemente LEGO®”, ce va fi găzduită la Casa Sturdza – Muzeul Colecțiilor, în perioada 30 noiembrie 2025 – 27 februarie 2026.

Sursa: https://jurnalfm.ro/varstele-imaginatiei-lumi-din-elemente-lego/
Jurnal FM 