Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 28 aprilie 2021

#Postat de on aprilie 28, 2021

1. Ministrul Mediului: Lucrările de modernizare a stației meteorologice la Vârful Omu reprezintă o adevărată provocare

„Lucrările de modernizare a stației meteorologice la Vârful Omu reprezintă o adevărată provocare și este o operațiune anevoioasă, în contextul în care se desfășoară în condiții de iarnă la o altitudine de 2.505 metri, în Munții Bucegi”, a scris ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Taznczos, pe Facebook.
 
„Ultima renovare a avut loc în anul 2007, iar clădirea care îi găzduieşte pe meteorologi ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, de aceea a fost necesar să intervenim rapid. Oamenii care lucrează aici sunt adevăraţi eroi, ei înfruntă an de an cele mai dure condiţii meteo posibile pentru a îşi face meseria în serviciul public şi de aceea cred că merită toate eforturile noastre”, a scris Tanczos.

2. Începe reabilitarea „Podului Prieteniei” Giurgiu-Ruse

„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse a intrat de luni în reparații. Traficul va fi oprit de luni până joi, între orele 20.00-24.00, anunță Primăria Giurgiu.
„În perioada 26 – 29 aprilie 2021, în intervalul orar 20:00-24:00, traficul pe ”Podul Prieteniei”, Giurgiu-Ruse va fi oprit în vederea realizării unor lucrări de reparații ale carosabilului. În perioada menționată, în afara intervalului orar respectiv, când circulația nu este oprită, în zona unde sunt desfășurate lucrările, traficul se va realiza pe un singur sens”, a transmis luni Primăria Giurgiu.

3. Cătălin Drulă: De Paşte se va putea circula fără restricţii pe autostrada A2 între Bucureşti şi Fundulea

De Paşte se va putea circula fără restricţii pe autostrada A2 între Bucureşti şi Fundulea. Foto: Facebook
„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 Bucureşti – Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paşte, să se poată circula fără restricţii pe acest sector. Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horatiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata şi marcajele şi circulaţia, redeschisă complet pe două sensuri între Bucureşti şi Fundulea”, a scris duminică, pe Facebook, Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările de reabilitare s-au  facut pe 24 km .
„Mai rămân aproximativ 3 km de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfăşura normal pe ambele sensuri”, a subliniat Cătălin Drulă.

4. Apple a lansat iOS 14.5

Apple a lansat iOS 14.5, cu un nou sistem de protejare a intimităţii, în care utilizatorul trebuie să-şi dea acordul înainte de a fi urmărit, provocând astfel nemulţumirea companiilor din advertising, potrivit news.ro.

În primul rând, iOS 14.5 vine cu ceea ce Apple numeşte App Tracking Transparency. În cadrul acestui nou sistem de protejare a intimităţii, utilizatorul va primi o notificare ce-l va întreba dacă permite aplicaţiilor să-l urmărească în afara propriilor servicii.

Citește integral pe economedia.ro

  5. Toyota cumpără divizia de mașini autonome a Lyft cu $550 milioane în cash ($200 de milioane sunt plătiți imediat, iar restul în următorii cinci ani), prin subsidiara Woven Planet Holdings

Cu o economie anuală de $100 de milioane, după această tranzacție, Lyft speră să ajungă mai rapid pe profit. Toyota a cumpărat recent un alt startup de tehnologii autonome, Pony.ai, și are propriul software pentru mașini autonomie, “Chauffeur”. (The Verge)

6. Spotify scumpește unele abonamente în SUA și UK din 30 aprilie

Abonamentul Family Plan va costa cu un dolar mai mult în SUA ($16), iar Student și Duo se vor scumpi cu o liră sterlină în UK (£6 respectiv £14). Family Plan se va scumpi cu £2 în UK, de la £15 la £17. (Reuters)

7. Zoom a lansat un nou mod de vizualizare pentru conferințele cu până la 25 de participanți

Acesta se numește Immersive View și aranjează toți participanții într-o singură scenă. Immersive View va fi disponibil pentru conturile gratuite și Pro individuale. (VentureBeat)

8. Cele mai multe job-uri de la viitorul campus Apple din Carolina de Nord vor gravita în jurul inteligenței artificiale și, în special, al învățării mecanice

 

Apple și-a propus ca, până în 2026, să creeze alte 20.000 de locuri de muncă la celelalte facilități ale companiei din Colorado, Massachusetts și Washington. (VentureBeat)

9.  Motorola lansează smartphone-ul Moto G20, care va fi disponibil la €149 în Europa de săptămâna asta

G20 se remarcă printr-un ecran cu 90Hz rată de refresh și o baterie de 5.000mAh. (The Verge)

10. Tesla vrea să folosească Bitcoin pentru a stoca cash-ul și a-l accesa apoi rapid, când are nevoie, a spus CFO-ul Zach Kirkhorn

Compania lui Elon Musk a testat acest lucru în primul trimestru, când a cumpărat $1,5 miliarde în Bitcoin, iar apoi a cedat 10%, ceea ce a contribuit cu $101 milioane la profitul trimestrial. (TechCrunch)

11. Ford va produce un vehicul electric la Craiova, ce va fi lansat în 2024

Constructorul auto american Ford a anunţat marţi că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial uşor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024, anunţă compania.

   ,, Craiova va deveni a treia noastră fabrică din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiţia din Craiova vine în contextul celorlalte investiţii anunţate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) şi pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia şi trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienţilor din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.  (ecomedia.ro )

12. Școala unde elevii sunt pe primul loc. Conducerea unui colegiu din Oradea a investit mii de euro pentru a ajunge la standardele europene

„Vreau o școală ca afară.” Asta își dorește elevul român. Doar că exemplele bune nu vin doar din Occident Sunt și aici, la doi pași de noi. Cum ar fi Colegiul Onisifor Ghibu, din Oradea.

Conducerea a investit mii de euro ca școala să fie la standardele europene. Și a reușit, o spune Adela, elevă în clasa a XII-a, care nu simte nevoia de meditații.

Timar Iulius este directorul Colegiului și spune că pentru el contează mult performanța elevilor. Conducerea a făcut ce statul nu a reușit. A implementat până și cursuri de formare pentru profesori.
„Elevii cresc odată cu tehnologia și atunci ei sunt mult mai adaptați tehnologiei. De aceea am inițiat aceste cursuri pentru a ne urgenta și formarea noastră, în așa fel încât să ținem pasul cu generațiile de elevi”, a spus Timar Iulius.

13. Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în România în Sâmbăta Mare

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România în Sâmbăta Mare

  • Aeronava trimisă va ateriza pe Aeroportul Otopeni și, mai departe, lumina va ajunge la parohii
  • Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România în Sâmbăta Mare. Aeronava trimisă va ateriza pe Aeroportul Otopeni și, mai departe, lumina va ajunge la parohii anunta Patriarhia Romana.

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va continua și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.  ( aleph.ro )

14. Bode a afirmat că aproape 14.000 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea publică pentru peste 12.300 de lăcaşuri de cult unde vor fi manifestări religioase

Lucian Bode a declarat, marţi, la începutul videoconferinţei cu prefecţii, că din 26 aprilie au început acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii pentru limitarea răspândirii COVID-19.
   ,,Începând de luni, 26 aprilie, la nivelul structurilor teritoriale sunt în derulare acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii, precum şi a operatorilor economici cu privire la prevederile cadrului normativ incident în vederea prevenirii şi limitării răspândirii COVID-19”, a precizat Bode.
Ministrul a mai transmis reprezentanţilor MAI să acţioneze cu calm şi profesionist.
„Să nu uitaţi că veţi fi repere pentru cea mai mare parte a cetăţenilor. De aceea, este important să acţionaţi proactiv, responsabil, cu calm şi în mod profesionist. În caz contrar, nu voi ezita să cer sancţionarea celor responsabili”, a mai afirmat Bode.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *