Știrile pozitive ale zilei, 27 mai 2026
#Postat de Carmen Vintu on mai 27, 2026
1. În zona Greweln din Mediaș, s-a desfășurat concursul județean „Supraviețuitori în Labirint”, dedicat în principal elevilor din clasele a VIII-a și a IX-a din nordul județului Sibiu
Evenimentul a fost organizat de Colegiul Școala Națională de Gaz, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură; noutatea ediției din acest an a fost introducerea categoriei „Survivor Family”, unde familiile participante au avut de parcurs opt probe tematice, a transmis Bianca Tătaru, purtătorul de cuvânt al municipalității.
AUDIO

2. Clasări pe podium pentru șahiștii CSM Mediaș
Șahiștii de la Clubul Sportiv Municipal Mediaș au avut mai multe competiții în ultimele zile, reușind să obțină rezultate excelente. Astfel, Mara Grama a urcat pe podium la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Șah desfășurată la Iași, iar Laurențiu Blaj, Sofia Popa și Dominic Popescu au reușit și ei clasări pe podium la Festivalul de Șah RoElectrice.ro de la Deva, a comunicat profesorul Emil Deliman.
AUDIO

Sursa foto: AI
3. FITS 2026 primește peste 7 milioane de euro de la bugetul local al Sibiului
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va beneficia și anul acesta de un sprijin financiar important din partea administrației locale; Potrivit unui proiect care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, suma alocată pentru Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu este de aproximativ 35,8 milioane de lei; totodată, programul minimal al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu pentru anul 2026 prevede un buget total de peste 30 de milioane de lei pentru funcționarea secțiilor română și germană ale instituției; cea de-a 33-a ediție a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc la Sibiu în perioada 19 iunie-28 iunie, sub tema ”Suflet”, sub înaltul patronaj al Președinției României.

Sursa foto: AI
4. Premiile UNITER: Sibiul câștigă „cel mai bun spectacol”, „cel mai bun actor” și „cea mai bună muzică”
Sibiul a strălucit la gala Premiilor UNITER 2026, unde Teatrul Național „Radu Stanca” a triumfat cu spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte”, desemnat „Cel mai bun spectacol”, Nicu Mihoc a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal”, iar Vasile Șirli a fost recompensat pentru „Cea mai bună muzică originală și sound design”, confirmând încă o dată statutul orașului ca reper major al teatrului românesc.

Sursa foto: AI
5. Primăria Brașov, cu sprijinul UrbanizeHub, lucrează la Planul Integrat de Regenerare Urbană, un document strategic care urmărește dezvoltarea orașului pe plan economic, social, de mediu și infrastructură
În acest context, specialiștii au organizat consultări publice în cartierele de locuințe colective pentru a identifica nevoile locuitorilor legate de spațiile publice din apropierea caselor și locurilor de muncă; procesul a vizat 10 zone de lucru, grupate în trei macro‑cartiere, iar concluziile vor sta la baza proiectelor de modernizare urbană din următorii ani.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1419829140191371&set=pcb.1419835846857367&locale=ro_RO
6. Brașovul pregătește un program amplu de activități dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 iunie
Primăria și partenerii locali organizează ateliere, jocuri, spectacole, competiții sportive și concerte în mai multe zone ale orașului; RATBv pune la dispoziție și „autobuzul copiilor”, un mijloc de transport tematic: în Piața Sfatului, evenimentele sunt coordonate de „Brașov Marathon” și includ ateliere creative, tir cu arcul, padel, șah și pilotarea mini‑dronelor; activități și spectacole vor avea loc și în Piața Unirii, dar și în alte piețe din oraș; programul mai cuprinde demonstrații în skateparkul de la pasajul Fartec și o competiție de biciclete pe pump‑track.

Sursa foto: AI
Sursa: https://www.facebook.com/reel/1284546377121426?locale=ro_RO
7. Concert de romanțe, în weekend, pe scena Operei Brașov
Opera Brașov invită publicul, sâmbătă, 30 mai, de la ora 18:30, la concertul extraordinar „Tinerețea Romanței”, un eveniment devenit tradiție pentru instituție; pe scenă vor urca numeroși soliști laureați ai Festivalului Național „Crizantema de Aur”, între care Alina Ichim, Maria Catrina, Cristina Radu, Florentina Soare, Alexandru Aghenie, Alexandru Chiriac și Ciprian Cucu; invitata specială este interpreta de romanțe Alina Mavrodin‑Vasiliu; programul include romanțe celebre, încărcate de nostalgie și sensibilitate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1381228354051065&set=a.550920100415232&locale=ro_RO
Sursa: https://www.facebook.com/reel/1477800983842879?locale=ro_RO
8. SMURD Târgu Mureș intră într-un amplu proces de modernizare
Secția UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va fi reabilitată complet printr-un proiect european de peste 16 milioane de lei, ce prevede modernizarea integrală a spațiului și a instalațiilor, cu o durată estimată a lucrărilor de până la 30 de luni.

Sursa foto: AI
9. Se acordă ajutorul de minimis pentru producătorii de usturoi
Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru producția de usturoi, care oferă 3.000 de euro pe hectar cultivat; termenul de depunere a cererilor este însă extrem de scurt – doar 10 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, avertizează Direcția Agricolă Mureș; programul impune o suprafață minimă eligibilă de 0,3 hectare și o producție valorificată de cel puțin 3,5 tone pe hectar; unii fermieri spun că au renunțat la sprijin după întârzierile și promisiunile neonorate de anul trecut, în timp ce alții intenționează să aplice din nou, considerând ajutorul util dacă este acordat la timp; suma maximă accesibilă în 2026 este de 18.000 de euro, pentru cel mult 6 hectare pe fermier.

Sursa foto: AI
10. Primăria Sâncraiu de Mureș invită cetățenii și firmele să se implice în programul „Adoptă un spațiu verde”
Primăria comunei Sâncraiu de Mureș a lansat programul „Adoptă un Spațiu Verde”, prin care locuitorii și companiile sunt încurajați să se ocupe de amenajarea și întreținerea zonelor verzi din localitate.

Sursa foto: AI
Jurnal FM 