Știrile pozitive ale zilei, 26 iunie 2022
#Postat de Carmen Vintu on iunie 26, 2022
1. REPORTAJ FITS 2022: Aproximativ 100.000 de oameni la cel mai mare show cu drone din România
Aproximativ 100.000 de oameni au fost prezenţi vineri, în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), la cel mai mare spectacol cu drone din România, un show prezentat în premieră naţională, în care vedete nu au fost doar aparatele de zbor care au „dansat” pe cer, la peste 100 de metri, ci şi muzica lui George Enescu.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/tehnologie-drona-ferma-aeronave-2734236/
2. Constanţa: Ţigări de contrabandă de peste 11 milioane lei, depistate de Garda de Coastă
Un număr de 760.000 pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de peste 11 milioane de lei, au fost găsite de poliţiştii de frontieră într-un camion şi două locuinţe din judeţul Constanţa, a informat, sâmbătă, Garda de Coastă.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Romanian_Navy_official_party_2018_-_Border_guard_speedboat.jpg
3. Geoană: Noul Concept Strategic al NATO va veni cu elemente de o calitate şi un nivel de sofisticare fără precedent
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că noul Concept Strategic, ce urmează să fie aprobat săptămâna viitoare la summit-ul de la Madrid, va aduce o abordare coerentă, holistică a celor cinci domenii operaţionale ale NATO – terestru, aerian, naval, cibernetic şi spaţial -, cu elemente „de o calitate şi o sofisticare fără precedent”.

4. Kaiac-canoe: România a cucerit două medalii de bronz, sâmbătă, la Europenele de juniori şi tineret de la Belgrad
România a cucerit două medalii de bronz, la C2-1.000 m juniori respectiv K2-1.000 m U23, în finalele disputate sâmbătă la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (Under-23) de la Belgrad.

Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/733479
5. Neamţ: Doi pompieri au mutat în câmp majoritatea stupilor cu albine din autoutilitara răsturnată la Hanul Ancuţei
Doi pompieri din cadrul ISU Neamţ au reuşit să mute majoritatea stupilor cu albine din autoutilitara care s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, pe drumul european E 85, în zona Hanului Ancuţei.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=360884269517105&set=pcb.360884346183764
6. Ministerul Sănătăţii cumpără vaccinuri BCG, împotriva hepatitei B şi DTPa, de până la 155 de milioane de lei
Ministerul Sănătăţii anunţă pe SICAP trei licitaţii pentru achiziţia de vaccinuri BCG, împotriva hepatitei B şi diftero – tetano – pertussis acelular, în valoare totală de până la 155 de milioane de lei.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:BCG_apparatus_ja2.jpg
7. Două monede antice de aur, recuperate în Regatul Unit, se vor întoarce în România
Reprezentanţi ai Metropolitan Police au înmânat ambasadorului României la Londra, Laura Popescu, două monede antice de aur aparţinând patrimoniului cultural naţional, informează într-o postare pe Facebook Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/517218
8. Deficitul bugetar a crescut la 1,57% din PIB, după primele 5 luni,dar e în scădere faţă de 2021
Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,57% din Produsul Intern Brut după primele cinci luni ale acestui an, de la 1,23% din PIB în perioada ianuarie-aprilie, potrivit datelor publicate sâmbătă de Ministerului Finanţelor.

Sursa foto: https://www.arenaconstruct.ro/control-strict-al-cheltuielilor-publice-in-acest-an/
9. Fotbal: Volumul „Glasul roţilor de tren”, reeditat cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la înfiinţarea clubului Rapid
„Glasul roţilor de tren”, volum scris de gazetarul Ioan Chirilă în 1968 care evocă o mare parte a istoriei echipei Rapid Bucureşti, a fost reeditat cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la înfiinţarea clubului giuleştean.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Giulesti_Stadium_-_Rapid.JPG
10. Bihor: Festivalul Naţional de Folk din Băile Felix, transmis online sâmbătă şi duminică seara
Festivalul Naţional de Folk ce se desfăşoară în 25 şi 26 iunie în staţiunea Băile Felix, lângă ştrandul Apollo, având ca invitaţi de marcă artişti precum Mircea Vintilă, Ducu Bertzi and Friends, este transmis pe canalul You Tube FANMEDIA Oradea.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=358957759670296&set=a.203367268562680
11. O atletă americană calificată la Campionatul Mondial nu va participa la competiție pentru că finala va avea loc într-o zi de duminică: „Este o zi sacră”
Atleta americană Alina McDonald, a doua la selecţiile din SUA la săritura cu prăjina, nu va participa la Campionatele Mondiale de la Eugene, deoarece finala va avea loc într-o zi de duminică, informează L’Equipe, citată de News.ro.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/atletism-sport-aruncare-cu-javelin%C4%83-649652/
Jurnal FM 