Știrile pozitive ale zilei, 26 decembrie 2022
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 26, 2022
1. Povestea medicilor români care au operat 40 de copii din Irak, în 10 zile: ”Poliţia militară era pe străzi cu puşti, mergeam însoţiţi/ Irak este încă Irak”
Medicul Cătălin Cârstoveanu a declarat într-un interviu acordat News.ro că anul acesta a fost alături de o echipă formată din mai mulţi medici şi asistenţi români, echipă coordonată de medicul Tamam Youssef, cu experienţă de peste 30 de ani în chirurgia cardiacă – în patru misiuni la Spitalul din Karbala, Irak, pentru a-i ajuta pe medicii de acolo în salvarea multor copii cu diferite malformaţii cardiace. Este o ţară în care există peste 10.000 de copii cu astfel de malformaţii, a spus medicul Cârstoveanu. Doctorul a povestit că este foarte impresionat de toată munca pe care o depune medicul Youssef pentru copii, atât la noi în ţară, cât şi în străinătate, şi că în ultima misiune s-a deplasat alături de el în Irak pentru a salva un singur copil, revenind în ţară după numai câteva ore, în urma unei călătorii maraton, cu oprire în Liban.
Sursa foto: https://pixabay.com/fr/illustrations/docteur-%C3%A9crire-des-recettes-784329/
2. Sute de oameni fără adăpost din Columbia iau cina la palatul prezidențial / Președintele nu e prezent
Sute de persoane fără adăpost au sosit sâmbătă la Casa de Narino, sediul preşedinţiei columbiene, ca invitaţi la o cină de Crăciun oferită de preşedintele Gustavo Petro, care însă nu a participat la eveniment, transmite Agerpres, care citează EFE.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/ora%c8%99-arhitectura-urban-bogota-4457801/
3. Urs salvat de jandarmi din Bistrița, în ziua de Crăciun / Animalul a rămas prins într-un laţ de sârmă / Ursul are până la 2 ani şi aproximativ 80 de kilograme
Un urs a fost salvat, duminică, de jandarmii bistriţeni, după ce a rămas prins într-un laţ de sârmă într-o zonă de pe raza ocolului silvic Bistriţa Bârgăului, potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bistriţa-Năsăud, informează Agerpres.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/urs-ursul-brun-mamifer-animal-422682/
4. Polonia plafonează prețul gazelor în 2023 pentru gospodării, școli, spitale și biserici
Președintele Andrzej Duda a promulgat o lege privind înghețarea prețurilor la gaze pentru gospodării, precum și pentru anumite alte entități, inclusiv spitale, biserici, școli și grădinițe. Cu toate acestea, spre deosebire de plafonarea prețurilor la electricitate introdusă anterior, noile măsuri nu se aplică întreprinderilor mici și mijlocii, transmite notesfrompoland.com.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/flac%c4%83r%c4%83-gaz-flac%c4%83ra-de-gaz-albastru-580342/
5. VIDEO Sahlab, răspunsul delicios al Orientului Mijlociu la tradiționala cafea cu lapte/ Băutura cu fistic și scorțișoară care ”se poate mânca”
Sahlab este răspunsul delicios din Orientului Mijlociu la tradiționala cafea cu lapte, iar în fiecare înghițitură se află aromele bogate ale Levantului și condimentele tradițiilor de sărbătoare care depășesc religiile și se întind pe parcursul secolelor, notează jurnaliștii BBC într-un reportaj despre acest desert delicios.
6. Credința care intrigă și inspiră: 25 de opriri de-a lungul drumului făcut de Iisus, Maria și Iosif, după fuga din Betleem/ ”Drumul Sfintei Familii”, deschis pentru turiști în Egipt
Recent, Ministerul Turismului și Antichității din Egipt a lansat Traseul Sfintei Familii, care reunește aproximativ 25 de opriri de-a lungul celebrului traseu al lui Iisus, Maria și Iosif, anunță BBC într-un amplu reportaj.
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/photo-of-person-wearing-black-dress-3889909/
7. Ar trebui să mâncăm trei mese pe zi? De ce e indicat să lăsăm corpul fără mâncare cel puțin 12 ore/ Cum interferează mâncatul seara târziu cu melatonina și nivelul glicemiei
Înainte de a lua în considerare cât de des ar trebui să mâncăm, oamenii de știință ne îndeamnă să ne gândim când nu ar trebui să mâncăm.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/salat%c4%83-fructe-berry-s%c4%83n%c4%83tos-2756467/
8. Handbal feminin: Jennifer Gutierrez va juca din vară la CSM Bucureşti
Extrema stângă spaniolă Jennifer Gutierrez Bermejo, care evoluează în prezent la campioana României la handbal feminin, CS Rapid Bucureşti, va juca din vară la CSM Bucureşti, a anunţat clubul, duminică, pe site-ul său oficial.
Sursa foto: https://www.facebook.com/CSMBOfficial/photos/pcb.5758460474207684/5758423227544742/
9. VIDEO Pompierii din Petroşani au salvat un pui de căprioară care a căzut într-un pârâu / ”Sperăm că această experienţă l-a învăţat două lucruri pe acest puiuţ: să fie mult mai atent în orice împrejurare”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a postat duminică un filmuleţ intitulat Bambi sau un alt fel de ”Singur acasă”, cu un pui de căprioară care a căzut într-un pârâu, cu apa foarte rece, care a fost salvat de pompierii Detaşamentului Petroşani, informează Agerpres.
Sursa foto: https://www.facebook.com/isuhunedoara/videos/1233027060622801
10. Istoricii sibieni susțin că Sibiul avea port în urmă cu 319 ani / Cu peste 20 de ani înainte ca Bega să devină navigabilă / Așa s-a adus în oraș piatra necesară pentru întărirea cetății
În 2 aprilie 1702 împăratului Leopold al Sfântului Imperiu Roman avea în față planul prin care cetatea Sibiului urma să fie întărită cu ziduri de piatră și cu o citadelă de apărare.
Imagini din satelit ale Sibiului în 2015. în zona Tilișca în care se poate vedea linia canalului și chiar urme din albia colmatată a acestuia. cele două bazine nu mai pot fi astăzi reperate, peste ele construindu-se cartierul Ștrand. Sursa: Răzvan Pop
11. Un avocat din Oman oferă 1 milion de dolari pe mantia îmbrăcată de Messi după ce a primit trofeul CM / ”Va fi expusă pentru a comemora acest moment de mândrie şi pentru a ne ajuta să-l retrăim”
Un avocat din Oman oferă 1 milion de dolari pe mantia îmbrăcată de Messi după ce a primit trofeul CM / ”Va fi expusă pentru a comemora acest moment de mândrie şi pentru a ne ajuta să-l retrăim”.
Sursa foto: https://pbs.twimg.com/media/FkbkgQWXoAAuyEF?format=jpg&name=small
12. Israel: Preşedintele îndeamnă la protejarea drepturilor după ce extrema dreaptă şi-a exprimat intenţia de a revizui unele legi
Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, şi-a exprimat duminică îngrijorarea pentru bunăstarea fiecărui cetăţean, indiferent de identitatea sau valorile sale, după ce membrii de extremă dreaptă ai viitorului guvern au cerut revizuiri ale legilor anti-discriminare, informează Reuters.
Sursa foto: https://pixabay.com/id/illustrations/hukum-hak-asasi-manusia-manusia-597133/
13. „Copiii Ecosistemului”, de Ilinca Mănescu, „Micile plăceri ale morții”, de Goran Mrakić și „Stai jos sau cazi”, de Bogdan Munteanu, sunt printre cele 15 romane care se află pe lista lungă de preselecție pentru ediția de anul viitor a Festivalului Primului Roman de la Chambéry
Patru prime romane publicate în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 octombrie 2022 în colecția n’autor a editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică, se află pe lista lungă de preselecție pentru cea de-a 36-a ediție a Festival du Premier Roman de Chambéry, care va avea loc în Franța între 11 și 14 mai 2023.
Sursa foto: https://pixabay.com/id/photos/buku-perpustakaan-membaca-halaman-5067050/
Sursa: Blog Nemira
14. Publishers Weekly a anunțat că Oamenii Anului 2022 sunt „The Defenders” (Apărătorii) sau „bibliotecarii, librarii, autorii, editorii și aliații acestora, care se împotrivesc atacurilor fără precedent asupra libertății de a citi”, provenite mai ales din încercările nenumărate de cenzură din Statele Unite
Nu au lipsit poveștile extraordinare din lumea cărții în 2022. Dar nicio poveste din acest an nu a fost mai extraordinară decât creșterea continuă, fără precedent, a interdicțiilor cărților și a eforturilor de cenzură depuse de grupurile de dreapta din comunitățile din întreaga țară.
Sursa foto: https://pixabay.com/id/photos/sensor-keterbatasan-610101/
Sursa: Publishers Weekly