Știrile pozitive ale zilei, 23 septembrie 2025
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 23, 2025
1. În municipiul Mediaș au fost amplasate un număr de 50 insule ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor
Astfel, se vor distribui cartelele pentru utilizarea acestor insule către medieșeni, prin intermediul operatorului de salubritate Eco-Sal; recent a avut loc o întâlnire cu locuitorii de pe strada Turda, la care a participat și primarul municipiului Mediaș; Gheorghe Roman a făcut un apel către medieșeni pentru a păstra în condiții bune aceste insule.
AUDIO

Sursa: https://jurnalfm.ro/primaria-medias-impreuna-cu-operatorul-de-salubritate-eco-sal
2. Începând cu luna mai și până în luna septembrie, Cortul Auxila, o inițiativă de tradiție a Școlii Postliceale Auxila Mediaș, a fost prezent bisăptămânal în toate cartierele orașului, dar și în satul aparținător Ighișu Nou
Elevi ai unității de învățământ, dar și profesori, au acordat consultații medicale gratuite celor care au dorit acest lucru. Recent, voluntarii Auxila au fost premiați de către Primăria Mediaș pentru implicarea lor în această acțiune de tradiție; Viorel Pasc, directorul unității, spune că proiectul „Cortul Auxila” va continua și anii următori.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=617059126632121&set=pcb.617060369965330&locale=ro_RO
3. ACS Mediaș a patra partidă oficială din actuala ediție de campionat; confruntarea de pe teren propriu cu Jiul Petroșani s-a terminat la egalitate, scor 1-1
În minutul 34, Raul Orlandea a profitat de o gafă în defensiva Jiului, a recuperat mingea, a plecat spre poartă și a reușit să îl învingă pe Adelin Iliescu; în minutul 49, Vlad Toma a căzut în careul de 16 metri al medieșenilor după un duel cu Benjamin Hanzu, iar centralul a indicat punctul cu var; a executat și transformat Rareș Tomșa, a transmis Dorin Roșca, antrenorul interimar al medieșenilor.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=780609011406837&set=pcb.780609051406833&locale=ro_RO
4. Adriana Mărginean din Mediaș a câștigat Premiul I la Concursul Național „Poveste Folk”
În perioada 18-20 septembrie, a avut loc la Târgu Lăpuș cea de-a cincea ediție a Festivalului „Poveste Folk”, iar pe 20 septembrie, în cadrul acestuia, s-a desfășurat și prima ediție a Concursului Național de Compoziție și Interpretare „Poveste Folk”, unde Adriana Mărginean din Mediaș a reușit să obțină Premiul I, într-o competiție cu artiști talentați din întreaga țară.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=779828201088402&set=a.188480486889846
5. De săptămâna aceasta brașovenii au la dispoziție un nou parc pentru a se relaxa, dar și pentru a face mișcare
Astfel, pe str. Fundătura Hărmanului, în apropiere de cartierul Liziera, se va deschide un nou spațiu de petrecere a timpului liber, ce include terenuri de sport, un loc de joacă pentru copii și o zonă în care brașovenii pot face fitness.

Sursa: www.facebook.com/reel/795336886312944?v
6. Autoritățile de mediu au emis un îndrumar pentru proiectul ce vizează amenajarea „fabricii de gunoi” a Brașovului, astfel încât impactul asupra mediului să fie în parametrii legali
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost definitivate locațiile pentru viitoarele investiţii, care vor fi situate la Măieruş, Părău şi Rupea (Hoghiz), a transmis Ciprian Băncilă, director DJM Brașov.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/environmental-protection-326923
Sursa: https://www.bizbrasov.ro/2025/09/19/autoritati-mediu-gunoi-brasov
7. Municipalitatea continuă să investească în soluții sustenabile, de la mobilitate, la producerea și asigurarea de energie, fie că vorbim de cea electrică, fie de cea termică
Brașovul a obținut o finanțare nerambursabilă de 55 de milioane de lei pentru modernizarea rețelei termice din cartierul Florilor, a transmis Sorin Toarcea, primăria Brașov.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1211254864382134&set=pcb.1211257011048586
8. După deschiderea grandioasă a Stagiunii 148, Filarmonica Brașov invită publicul la un eveniment cu totul diferit, dar la fel de plin de emoție și autenticitate
Miercuri, 24 septembrie 2025, de la ora 19:00, Foaierul Sălii Patria devine gazda concertului Poveste muzicală de odinioară, un spectacol ce readuce la viață farmecul unei epoci apuse.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1233800355459064&set=a.579423144230125
Sursa: https://www.facebook.com/FilarmonicaBrasov/videos/2022583351888591?locale=ro_RO
9. Turistii care ajung la Brașov vor descoperi orașul mai ușor și vor fi mai bine documentați
Primăria Brașov derulează o investiție de peste 57.000 de lei pentru montarea unor panouri informative moderne, care vor fi amplasate în zonele de interes turistic.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/board-traffic-sign-sign-street-sign-2300045
10. Municipiul Sighişoara va găzdui, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, evenimentul „Halloween în Cetate”
Inițiativa aparține mai multor antreprenori locali și va fi supusă spre aprobare Consiliului Local. Primarul Iulian Sîrbu a transmis că proiectul merită susținere fiindcă generează beneficii pentru întreaga comunitate: „Este un exemplu că nu trebuie să aştepţi mereu ca altcineva să facă ceva, ci putem lua noi inițiativa.”

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/sighisoara-românia-1114993
11. Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) marchează anul acesta 35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar organizat la Palatul Culturii din Târgu Mureș, sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 16:00
Sub sloganul „SMURD – 35 de ani în slujba fiecărei secunde”, evenimentul reunește toate categoriile de personal care activează în sistemul de asistență medicală de urgență, voluntari, parteneri instituționali și comerciali, precum și reprezentanți ai comunității, pentru a celebra povestea de peste trei decenii a unei structuri care a devenit un reper al medicinei de urgență din țară și din Europa.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=477507424798374&set=pcb.477507544798362
12. Orașul Luduș a fost gazda Concursului Interjudețean de cros „Trofeul Ella Kovacs”, competiție dedicată copiilor, juniorilor și seniorilor
Evenimentul a reunit peste 200 de participanți din întreaga țară, atât de la cluburile sportive afiliate Federației Române de Atletism, cât și de la numeroase școli gimnaziale și liceale.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1435583345239016&set=pcb.1435587835238567
13. Un volum impresionant de deșeuri a fost strâns de pe malul stâng al râului Mureș, în Târgu Mureș, în cadrul campaniei „Let’s do it Mureș”
Voluntarii au adunat 475 de saci plini cu gunoaie și aproximativ 40 de tone de resturi din materiale de construcții, de la Priză 2 până în zona Azomureș.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=122199210032047731&set=pcb.122199210518047731
14. La Siret a fost marcată aniversarea a 25 de ani de la înființarea Euroregiunii „Prutul de Sus”
În acest interval, peste 300 de milioane de euro au fost atrași prin mai mult de 200 de proiecte comune între România, Ucraina și Republica Moldova.
15. La Galeria de Artă „Zamca” din Suceava poate fi vizitată, până pe 30 septembrie, expoziția de fotografie „Retrospectiva optimistă”, semnată de artistul Dimitrie Balint, care a împlinit recent venerabila vârstă de 95 de ani
Expoziția adună imagini reprezentative ce surprind frumusețea și diversitatea județului Suceava, conturând un portret luminos al acestui spațiu.
Sursa: https://intermediatv.ro/2025/09/19/retrospectiva-optimista-la-galeria-zamca-pana-pe-30-septembrie
16. Muzeul Național al Bucovinei găzduiește, în premieră pentru România, expoziția „Revelații”, care aduce împreună pictura suprarealistă a lui Petre Velicu și sculptura monumentală a lui Ion Mândrescu
Evenimentul poate fi vizitat până pe 3 noiembrie 2025, în sala Media a Muzeului de Istorie din Suceava.
Jurnal FM 