Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 23 aprilie 2026

#Postat de on aprilie 23, 2026

1.  Ziua Bibliotecarului 2026 la Sibiu: lansări de carte și „Bibliotecar pentru o zi”

 Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor printr-o serie de manifestări care oferă o conexiune autentică în lumea bibliotecii, alături de oamenii care o animă; evenimentele se vor desfășura sub auspiciile Anului cultural ASTRA 165, anunță reprezentanții instituției de cultură; o nouă ediție a proiectului „Bibliotecar pentru o zi” va avea loc joi, 23 aprilie, între orele 10 și 16, când membrii comunității au șansa să descopere biblioteca dintr-o perspectivă cu totul nouă: aceea din culisele activității zilnice.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1712794919702012&set=pcb.1712796019701902&locale=ro_RO

2. Medieșenii, așteptați la o seară culturală braziliană

Mâine seară, de la ora 18:00, medieșenii sunt invitați la Casa Schuller pentru a descoperi farmecul stilului Bossa Nova; invitații evenimentului vor fi Mădălina Ioana Petre, care va susține un moment artistic și Ronaldo Lima Vieira, Atașat Cultural al Ambasadei Braziliei la București; Anca Arnău, organizatorul evenimentului, spune că accesul se face pe bază de donație.

AUDIO


Mai multe detalii

Casa Schuller, azi sediu al FDGR, sec. XVI

Andrei kokelburg – Operă proprie

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Schuller_din_Mediaș#/media/Fișier:Medias_Casa_Schuller.jpg

3. Eveniment dedicat sănătății femeilor, la Mediaș

Spitalul Municipal Mediaș a găzduit cea de-a doua ediție a unui eveniment medical dedicat sănătății femeii și practicilor moderne în obstetrică și ginecologie; evenimentul a reunit sub același acoperiș, medici specialiști, moașe și cadre medicale cu experiență, care au susținut prezentări și ateliere pe teme de actualitate din domeniul sănătății reproductive și al îngrijirii gravidei, a declarat Medicul Edvin Vaso, șeful Secției Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

AUDIO

Sursa foto: AI

4. Acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe Valea Oltului

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, au derulat o acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe Valea Oltului, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe; acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe, a precizat Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

AUDIO

Sursa: IPJ Sibiu

5. Servicii stomatologice gratuite pentru toți elevii din Sibiu

Elevii și preșcolarii din Sibiu beneficiază de servicii stomatologice gratuite în cadrul cabinetelor școlare, anunță administrația locală. Potrivit Serviciului Public de administrare a unităților de învățământ preuniversitar, toate școlile din municipiu sunt asociate unor cabinete stomatologice unde copiii pot primi consultații și tratamente fără costuri, inclusiv în vacanțe.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.stiridesibiu.ro/stiri/servicii-stomatologice-gratuite-pentru-toti-elevii-din-sibiu-la-cabinetele-scolare

6. Dotări importante pentru două școli din Mediaș

Investițiile în educație continuă să transforme în mod vizibil infrastructura școlară din municipiul Mediaș, unde Liceul Tehnologic Mediensis și Școala Gimnazială „George Popa” au beneficiat de dotări moderne printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene. Proiectul, intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu”, marchează un pas important în adaptarea sistemului educațional la cerințele actuale, a transmis Ana Bocioancă, directorul celor două unități.

AUDIO

7. CNAIR a dat startul recensământului general de circulație rutieră

CNAIR a dat startul recensământului general de circulație rutieră, o amplă acțiune la nivel național se va desfășura pe drumurile din toată țara, fiind coordonat de CNAIR prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică; scopul principal este colectarea de date despre trafic, esențiale pentru viitoarele investiții în infrastructură, a comunicat Robert Elekes, purtător de cuvânt DRDP Brașov.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1418912040036404&set=pcb.1418913323369609&locale=ro_RO

8. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă încurajează angajatorii să investească în formarea profesională prin ucenicie, oferind un sprijin financiar de 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic angajat.

Subvenția se acordă la cererea angajatorului, proporțional cu timpul efectiv lucrat, pe toată durata contractului de ucenicie, a comunicat Liliana Dragomir, director AJOFM Brașov.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1397070472461055&set=a.472613314906780

9. CJ Braşov: Fonduri europene în valoare de peste 3,7 milioane de lei, pentru tratarea pacienţilor cardiaci critici

Consiliul Judeţean Braşov a accesat peste 3,7 milioane de lei din fonduri europene pentru tratarea pacienţilor cardiaci în stare critică, prin care vor fi achiziţionate un sistem ECMO veno-arterial, un ecocardiograf de înaltă performanţă şi un ecocardiograf portabil; preşedintele CJ, Adrian-Ioan Veştea, a semnat, cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, contractul pentru acordarea finanţării nerambursabile în vederea implementării proiectului „Şansă pentru inimile pacienţilor cardiaci critici”; potrivit contractului, suma maximă a finanţării nerambursabile este echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă aprobată, iar perioada de implementare este de 20 luni.

Sursa foto: AI

Sursa: https://cjbrasov.ro/peste-37-milioane-de-lei-din-fonduri-europene-accesate-de-cj-brasov-pentru-tratarea-pacientilor-cardiaci-in-stare-critica/

10. Polițiștii brașoveni asigură siguranța rutieră

Acțiunile proactive ale polițiștilor brașoveni au contribuit semnificativ la creșterea siguranței pe drumurile județului, demonstrând angajamentul acestora față de prevenirea accidentelor rutiere.

Sursa:

I

11. Târgul Tradițional de Primăvară va avea loc în 25 aprilie, la Tg. Mureș

Primăria Municipiului Târgu Mureș invită cetățenii la Târgul Tradițional de Primăvară, organizat în data de 25 aprilie 2026, în Piața Cuza Vodă; evenimentul este prima inițiativă de acest tip desfășurată în piețele agroalimentare din municipiu și are ca obiectiv susținerea producătorilor locali – persoane fizice și juridice – care contribuie la dezvoltarea economiei locale prin produse autentice și branduri proprii; târgul își propune să creeze o legătură directă între producători și consumatori, oferind vizitatorilor ocazia să descopere și să achiziționeze produse locale, într-un cadru organizat și accesibil.

Sursa foto: AI

12. Sărbătoarea Meșteșugurilor Ardelenești revine în Cetatea Medievală din Târgu Mureș: ediția din 2026 va avea loc pe 19-20 septembrie

Ediția din acest an va celebra tradițiile autentice ale Ardealului, oferind vizitatorilor o oportunitate unică de a învăța și de a experimenta meșteșuguri ancestrale, în inima unei locații istorice.

Sursa: https://www.facebook.com/Punctul/posts/ediţia-din-acest-an-a-sărbătorii-meşteşugurilor-ardeleneşti-în-septembrie-în-cet/1442267601276223/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *