Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 22 aprilie 2026

#Postat de on aprilie 22, 2026

1. A fost desemnată firma care va realiza centura ocolitoare a Mediașului

A fost finalizată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului având ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Varianta Ocolitoare a municipiului Mediaș, pe Drumul Național 14”; în urma evaluării ofertelor tehnice și financiare, oferta desemnată câștigătoare aparține companiei Strabag, în calitate de ofertant lider, alături de subcontractorii declarați în cadrul procedurii, a transmis primarul Gheorghe Roman.

AUDIO

2. Medieșenii, invitați la dezbaterea publică a bugetului

Primăria Municipiului Mediaș invită cetățenii să se implice activ în stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale orașului, prin participarea la dezbaterea publică a proiectului bugetului local pentru anul 2026; evenimentul va avea loc în data de 28 aprilie 2026, începând cu ora 17:00, în Sala mare de ședințe a instituției, a declarat Oana Antipa, purtătorul de cuvânt al primăriei.

AUDIO

3. Noul „buget-record” al Sibiului va fi supus votului consilierilor locali într-o ședință extraordinară programată vineri

Primăria Sibiu a stabilit pentru dimineața zilei de vineri o ședință extraordinară, pe a cărei ordine de zi se află și adoptarea bugetului pe anul în curs; Pus în consultare publică în ziua de 8 aprilie, bugetul pe anul în curs prevede venituri și cheltuieli estimate la 1,68 de miliarde de lei; cu 14% mai mare decât cel estimat la începutul anului trecut, bugetul este unul record pentru administrația de pe malul Cibinului; pentru adoptarea acestui buget, Primăria Sibiu a convocat consilierii locali într-o ședință extraordinară programată vineri, 24 aprilie 2026, de la ora 11:00; conform cutumelor din ultimii ani, ședințele extraordinare sunt organizate în format on-line. În cazul acestei ședințe, însă, consilierii locali sunt invitați în sala de ședințe a sediului din Piața Mare a Primăriei Sibiu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1268624872053265&set=pb.100067172916727.-2207520000&locale=ro_RO

4. Obiective din Mureș, Harghita și Brașov în Topul Destinațiilor în Competitia „Destinația Anului 2026”

Lupta pentru titlul „Destinația Anului 2026” se află în plină desfășurare, cu peste 250.000 de voturi exprimate și un clasament deschis, iar județele Mureș, Harghita și Brașov sunt reprezentate prin obiective precum Sighișoara, Cetatea Sighișoarei, Lacul Ursu din Sovata, Saschiz, stațiunea Borsec, regiunea Bran–Moieciu–Fundata, Magic Parc Râșnov, Biserica Neagră și Piața Sfatului.

Bran et son chateau, Transylvanie, Roumanie.

Mai multe detalii

Bran şi castelul Bran (județul Brașov, Transilvania, România).

Photo: Myrabella / Wikimedia Commons

  • CC BY-SA 3.0
  • Fișier:Bran Roumanie.jpg
  • Creată: 27 iulie 2012
  • Încărcată: 8 august 2012

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Bran,_Brașov#/media/Fișier:Bran_Roumanie.jpg

5. Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” Brașov revine și în 2026 în Parcul Nicolae Titulescu, cu o serie de observații solare gratuite, dedicate publicului de toate vârstele

Astfel, începând din 20 aprilie și continuând cu  11 mai, 8 iunie, 3 august și 7 septembrie, între orele 10:00 – 17:00, publicul interesat va avea ocazia să observe în siguranță Soarele, pentru a descoperi în detaliu steaua care ne oferă lumină și căldură, cu ajutorul a trei telescoape specializate pentru observații solare, a comunicat Oana Voicu, purtător de cuvânt al ZOO Brașov.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1474021491181081&set=a.481229103793663

Sursa: https://www.facebook.com/primariabrasov/posts/pfbid02x4qcN4VbyBr9bUuh5xPk6vUeqYaP6cwr1529QrYCRyUdahWBRXvwioL9rPMNiSCyl

6. Investiții în aparatură destinată tratamentului pacienţilor cardiaci în stare critică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Peste 3,7 milioane de lei din fonduri europene vor fi investiți în aparatură destinată tratării pacienților cardiaci în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov; contractul de finanțare, semnat la Consiliul Județean Brașov, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei, din care 98% reprezintă finanțare nerambursabilă; proiectul vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici cu echipamente de ultimă generație, inclusiv sisteme ECMO și ecocardiografe performante; investiția va fi implementată în următoarele 20 de luni și este al patrulea proiect major cu fonduri europene accesat pentru cel mai mare spital public din județ.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1529692181853792&set=pcb.1529692401853770

Sursa: https://cjbrasov.ro/peste-37-milioane-de-lei-din-fonduri-europene-accesate-de-cj-brasov-pentru-tratarea-pacientilor-cardiaci-in-stare-critica/

7. Turneul Ansamblurilor de Percuție, între 22 aprilie și 29 mai, în șapte orașe din țară

Cel mai mare turneu dedicat muzicii de percuție din România începe pe 22 aprilie. Turneul Ansamblurilor de Percuție, inițiat de muzicianul Alexandru Veleșcu, va aduce pe scenă peste 60 de percuționiști din opt ansambluri, coordonați de Zoli Tóth; concertele vor avea loc în șapte orașe, de la Iași și Constanța până la Brașov, București și Suceava; în Brașov concertul va avea loc pe 29 aprilie, ora 18:00, Sala Patria a Filarmonicii Brașov; repertoriul din acest an combină muzica tradițională românească cu sonorități electronice și lucrări clasice, într-o formulă inedită; accesul publicului este gratuit, iar turneul se desfășoară până pe 29 mai.

Sursa foto: https://www.facebook.com/turneulansamblurilordepercutie/photos/𝟐𝟗-𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞-𝟐𝟎𝟐𝟔-ora-1800-𝐒𝐚𝐥𝐚-𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐚-𝐚-𝐅𝐢𝐥𝐚𝐫𝐦𝐨𝐧𝐢𝐜𝐢𝐢-𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯-/122267209490251220/

8. Dezbatere publică pe tema revizuirii autorizației de mediu pentru groapa de gunoi a Brașovului

Compania Fin‑Eco a solicitat Direcției Județene de Mediu Brașov revizuirea Autorizației integrate de mediu pentru depozitul de deșeuri, după finalizarea lucrărilor la cea de‑a cincea celulă din cele șase prevăzute în proiect; autorizația inițială a fost emisă în 2010 și a mai fost actualizată în 2011, 2019, 2022 și 2025; revizuirea este necesară pentru continuarea operării în condiții conforme cu legislația de mediu, în contextul extinderii capacității depozitului; procedura urmează să fie analizată de autoritățile de mediu din județ.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.brasovcity.ro/detalii-articol/mediu/anunt-de-mediu-fin-eco-s-a/MzU4OTE

9. Spitalul Clinic Județean Mureș pune în funcțiune un nou accelerator liniar de ultimă generație, instalat la Clinica de Oncologie din Târgu Mureș

Echipamentul va reduce timpul de așteptare pentru pacienții care necesită radioterapie și va permite introducerea unor tehnici avansate, precum radioterapia stereotactică; investiția face parte dintr-un proiect amplu, în valoare de peste 27,7 milioane de lei, finanțat din fonduri europene și naționale, care vizează dotarea secțiilor de Oncologie, Chirurgie Generală, Laboratorul de Radioterapie și Farmacie.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.facebook.com/RoHealthReview/photos/spitalul-clinic-județean-scj-mureș-anunță-că-va-pune-în-funcțiune-noul-accelerat/1448624497275604/

10. Clinica de Pneumologie din Târgu Mureș va fi complet reabilitată

Lucrările de reabilitare și extindere a Secției de Pneumologie din Târgu Mureș sunt în plină desfășurare și trebuie finalizate până în octombrie 2027; investiția, finanțată prin Compania Națională de Investiții, depășește 78 de milioane de lei și include mansardarea clădirii, modernizarea instalațiilor și amenajarea unei parcări, precum și montarea de panouri fotovoltaice; după reabilitare, secția va funcționa cu 89 de paturi, cu 10 mai puține decât înainte, pentru a respecta noile standarde medicale; activitatea clinicii este în prezent relocată în mai multe spații din oraș.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1295295656028448&set=pcb.1295296192695061


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *