Știrile pozitive ale zilei, 21 aprilie 2022
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 21, 2022
1. Planul de 6 miliarde de dolari, care schimbă strategia în SUA

2. Peste 4.000 de persoane au vizitat Banca Naţională a României cu ocazia ‘Zilelor porţilor deschise’

3. Sorin Grindeanu trimite Comisiei Europene variantele pentru soluţionarea situaţiei CFR Marfă

4. Călătoriile la Veneţia se vor face doar pe bază de rezervare

Un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în Veneția va fi testat în această vară. Foto: Getty ImagesOdată cu revenirea turismului de masă în Italia, după doi ani de absenţă impusă de pandemia de coronavirus, revin şi problemele pentru Veneţia, unde din vara aceasta va fi testat un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în oraşul canalelor. Testul urmează să fie ca un preambul la introducerea sa obligatorie în 2023.
5. Prețurile petrolului au scăzut, după ultima prognoză oferită de FMI

6. CNAIR anunţă că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia unui nou pod peste Siret

7. Două familii de refugiați ucraineni au primit adăpost la un castel medieval din Irlanda

Două familii de refugiați ucraineni au primit un ajutor neașteptat după ce au fugit în Polonia, ca urmare a invaziei rusești în Ucraina – un irlandez le-a oferit adăpost într-un castel medieval pe care acesta îl are în proprietate, relatează Reuters.
8. ANOFM: Peste 35.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional

Sursa foto: https://www.economica.net/anofm-peste-35-000-de-locuri-de-munca-sunt-vacante-la-nivel-national_578200.html
9. Nicolae Ciucă, după ce alocațiile pentru copii instituționalizați au fost majorate: Sunt măsuri pentru populația vulnerabilă

10. Percheziții ale Poliției Române și DIICOT – Zeci de descinderi la traficanți de migranți din România și Republica Moldova

11. România a înregistrat cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme din Europa

12. Gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 65,9%, a transmis MAI

13. Destinații de vacanță pentru ultima sută de metri: Litoralul bulgăresc și românesc, stațiunile montane și balneoclimaterice/ Poiana Brașov, destinația cu cel mai mare grad de ocupare

14. A fost inaugurată Sala Polivalentă din Oradea, o investiție de 30 de milioane de euro, prima construită în oraș în ultima jumătate de secol/ Premierul Ciucă a participat la eveniment împreună cu trei miniștri

15. Peste 400 de kilometri de trasee de drumeție vor fi amenajați în acest an, în județul Sibiu

409 kilometri de trasee de drumeție vor fi amenajați în județul Sibiu, în perioada aprilie – noiembrie 2022 în cadrul unui proiect local, „Anii drumeției”, anunță Turnul Sfatului.
Jurnal FM 
Sursa foto: