Știrile pozitive ale zilei, 20 iulie 2025
#Postat de Carmen Vintu on iulie 20, 2025
1. Mediașul a marcat Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene
Municipalitatea medieșeană a organizat un moment special dedicat Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Astfel, pe platoul din fața fostei unități militare, la Monumentul Aviatorilor s-a desfășurat un ceremonial militar și religios și depuneri de coroane în memoria celor care s-au sacrificat pentru siguranța și apărarea spațiului aerian. Detalii despre eveniment ne-a oferit Oana Antipa, purtătorul de cuvânt al municipalității.
AUDIO

Sursa: https://jurnalfm.ro/pe-18-iulie-2025-la-medias-a-avut-loc-un-ceremonial-militar
2. Au început lucrările pe încă un lot al autostrăzii Sibiu-Făgăraș
De câteva zile au început lucrările efective de construcție pe încă un lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș, între Sâmbăta de Sus și municipiul Făgăraș. Secțiunea are 16,26 de kilometri de drum la regim de autostradă și 5,6 kilometri la regim de drum expres, pe șoseaua de legătura cu DN1, la Făgăraș; Cosmin Tutunaru este reprezentantul constructorului care se ocupă de acest lot și a oferit detalii despre lucrările care vor fi executate.
AUDIO

Sursa: https://www.facebook.com/reel/527034870436444/?s=single_unit&locale=ro_RO
3. Intervenție promptă: O fetiță dispărută a fost găsită în mai puțin de 30 de minute de polițiștii sibieni
O minoră de 6 ani, dispărută din fața unei grădinițe din municipiul Sibiu, a fost găsită în siguranță de polițiști în aproximativ 30 de minute de la semnalarea cazului; alertate printr-un apel la 112, forțele de ordine au mobilizat zeci de agenți care au reușit identificarea rapidă a copilului, demonstrând eficiență și profesionalism în gestionarea unei situații critice.
AUDIO

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/police-traffic-police-car-6938244
4. Teren de sport nou la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș
Consiliul Județean investește peste 720.000 de lei, fără TVA, pentru amenajarea unui teren de sport multifuncțional în incinta Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1054940460142734&set=pcb.1054940603476053
5. Acces mai ușor la Muzeul ASTRA: zeci de locuri de parcare noi în Pădurea Dumbrava
Consiliul Județean Sibiu demarează un proiect important pentru îmbunătățirea infrastructurii de acces către Muzeul ASTRA, cea mai mare expoziție etnografică în aer liber din Europa, situată în Pădurea Dumbrava.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1055560013414112&set=pcb.1055560113414102
6. Maternitatea Brașov va dispune de echipamente medicale de ultimă generaţie pentru îngrijirea şi salvarea vieţii nou-născuţilor cu diverse afecţiuni
15 contracte de furnizare a echipamentelor medicale cuprinse în proiectul „Terapie intensivă neonatală «Împreună cu părinții»”, au fost semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1054697610118585&set=a.210773861177635
7. Acțiune de amploare a polițiștilor brașoveni pentru siguranța comunității
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat o amplă acțiune, organizată în mai multe intervale orare, având ca obiectiv principal prevenirea infracțiunilor, creșterea siguranței rutiere și menținerea unui climat de ordine și liniște publică; intervenția a demonstrat angajamentul autorităților pentru protejarea cetățenilor și a patrimoniului local, a declarat Daniel Zontea, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

AUDIO
8. Performanță notabilă pentru sportivul târgumureșean Ovidiu Dîmbean! Alergătorul s-a clasat pe locul al III-lea la Ultramaratonul Gobi March, desfășurat în deșertul Gobi din Mongolia, la finele lunii iunie
Ovidiu Dîmbean a parcurs nu mai puțin de 250 de km în 28 de ore și 23 de minute; Gobi March 2025 nu este singurul concurs de anvergură unde ultramaratonistul și-a testat limitele.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2694941087504213&set=pcb.2694941850837470
9. Pas important pentru centura Târgu Mureșului: Se pregătește planul parcelar pentru exproprieri
Administrația locală din Târgu Mureș face un nou pas către realizarea variantei ocolitoare a orașului, prin elaborarea unui plan parcelar în zonele Corunca și Livezeni. Proprietarii de terenuri din coridorul de expropriere sunt invitați să depună actele de proprietate până la data de 15 septembrie 2025, la Registratura Primăriei, camera 13 – o etapă esențială pentru avansarea proiectului de infrastructură rutieră care va fluidiza traficul în estul municipiului.

Sursa foto: https://www.cjmures.ro/Proiecte/centura_ocolitoare/centura.jpg
10. Artă și tradiție la Suceava: Expoziție aniversară „Prolog – Pictură ca mărturie”, la Muzeul de Istorie
Muzeul de Istorie din Suceava găzduiește o expoziție de excepție dedicată împlinirii a 40 de ani de la fondarea Grupului Prolog – un reper al artei românești contemporane; sub titlul „Pictură ca mărturie și act de credință”, evenimentul reunește 83 de lucrări semnate de artiști valoroși, oferind publicului șansa de a descoperi creații profunde și autentice până la data de 15 august.
Jurnal FM 