Știrile pozitive ale zilei, 2 iunie 2022
#Postat de Carmen Vintu on iunie 2, 2022
1. Budăi: Voucherele electronice prevăzute în Programul „Sprijin pentru România” vor ajunge la beneficiari cât mai curând posibil
Voucherele electronice prevăzute în Programul „Sprijin pentru România” au început să fie emise şi vor ajunge cât mai curând posibil la beneficiari, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Marius_Constantin_Budai_2020.jpg
2. Harghita: De 1 Iunie, copiii din Miercurea-Ciuc s-au întâlnit cu echipajele de urgenţă, au învăţat tehnici de căţărare sau de prim-ajutor
Sute de copii din Miercurea-Ciuc au participat, miercuri, în centrul oraşului la manifestări organizate de ziua lor, având posibilitatea să se întâlnească cu echipajele de urgenţă, să înveţe tehnici de prim-ajutor sau de căţărare sau să facă turul oraşului cu un autobuz al firmei locale de transport.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=383775893793006&set=pcb.383777937126135
3. Camera Deputaţilor, vizitată de 1 iunie de mii de copii; Ciolacu: Sperăm să fim nişte politicieni mai buni
Mii de copii şi părinţi au vizitat, miercuri, Camera Deputaţilor, au jucat în curtea Parlamentului baschet, badminton, minifotbal şi tenis de masă, au primit bomboane şi s-au întâlnit cu personaje din lumea desenelor animate.

4. Brăila: Mesaje antibullying transmise prin poezie, scenete, cântece şi desene de Ziua Copilului
O acţiune preventiv-artistică, prin care au fost transmise mesaje antibullying prin poezie, scenete, cântece şi desene, a fost organizată la Brăila, de Ziua Internaţională a Copilului.

Sursa foto: https://youtu.be/uHMWwLhrFgA
5. Bradley Cooper, de nerecunoscut în rolul muzicianului Leonard Bernstein din noul său film
Actorul american Bradley Cooper este de nerecunoscut în rolul muzicianului Leonard Bernstein, în viitorul său film produs de Netflix şi care va avea ca titlu „Maestro”, relatează EFE

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bradley_Cooper_(3699322472)_(cropped).jpg
6. Suceava: Parteneriat între SJU şi Boston Scientific, pentru un centru de referinţă în proceduri endovasculare
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava intră în parteneriat educaţional cu Boston Scientific, pentru a deveni centru de referinţă în proceduri endovasculare periferice arteriale şi venoase, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Dan Teodorovici.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Spitalul_Judetean_de_Urgenta_Sfantul_Ioan_cel_Nou_din_Suceava.jpg
7. Vrancea: Trofeul Concursului de Muzică Uşoară pentru Copii „Inocenţă de copil”, câştigat de un băiat din Botoşani
Trofeul celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Inocenţă de copil” a fost câştigat de botoşăneanul Eric Alexandru Crăcană, în vârstă de 12 ani, au anunţat organizatorii.

Sursa foto: https://youtu.be/Z7GXUxCA3rw
8. Mureş: ‘Teatrul în şcoli şi licee’ – proiect în cadrul parteneriatului dintre UMFST Târgu Mureş şi UNATC Bucureşti
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) ‘Ion Luca Caragiale’ din Bucureşti au anunţat, miercuri, lansarea unui proiect comun prin care vor organiza ateliere teatrale în liceele şi în şcolile generale din municipiul Târgu Mureş.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:UMFST_G.E._Palade_Tg._Mure%C8%99_foto_.jpg
9. Tenis: Cinci românce s-au calificat în optimile turneului ITF de la Braşov
Cinci jucătoare române de tenis s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Braşov, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari şi găzduit de Tenis Club Olimpia.

Sursa foto: https://pixnio.com/ro/media/mingea-retea-tenis-teren-de-tenis-sport
10. O leoaică de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş a adus pe lume doi pui, în faţa a mii de vizitatori
O leoaică de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, Jenny, în vârstă de 17 ani, a adus pe lume doi pui, miercuri, în faţa a mii de vizitatori veniţi să sărbătorească aici Ziua Internaţională a Copilului.

Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/922974
11. Înot: David Popovici, victorios în Cupa României la 100 m liber
Sportivul David Popovici (CS Dinamo Bucureşti) s-a impus, miercuri, în proba de 100 m liber din cadrul Cupei României la înot pentru seniori în bazin de 50 de metri, competiţie găzduită de Complexul Turistic de Nataţie din Târgovişte.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:David_Popovici.jpg
12. Digul Lacului Morii s-a deschis după lucrări de amenajare care au durat opt luni
Digul Lacului Morii s-a deschis miercuri, de Ziua Copilului, după lucrări de amenajare care au durat opt luni.
„Digul Lacului Morii este un loc care era de multe ori căutat de bucureşteni, doar că nu era amenajat corespunzător. Oamenii din sectorul 6 nu prea au şi nu prea aveau unde să se plimbe, să petreacă timp liber de calitate şi de aceea acesta este doar unul dintre proiectele pe care l-am demarat pentru ca oamenii din sectorul 6 să rămână în sectorul 6. (…) Sunt foarte mulţumit că am terminat la timp, pentru că totuşi are doi kilometri şi jumătate aproape această porţiune de dig pe care am amenajat-o pentru oameni”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/skijet-lacul-morii-bucuresti-1539568/
13. Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la Surbiton (ITF)
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF pe iarbă de la Surbiton (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o pe belgianca Yanina Wickmayer, cu 6-3, 6-3.

14. Atletism: Alina Rotaru a câştigat proba de lungime în reuniunea de la Filothei (Grecia)
Atleta română Alina Rotaru-Kottmann a câştigat proba de săritură în lungime, miercuri, în cadrul reuniunii internaţionale de la Filothei (Grecia), cu performanţa de 6,63 metri.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Alina_Rotaru_by_Frank_Haug.JPG
Jurnal FM 