Știrile pozitive ale zilei, 18 august 2022
#Postat de Carmen Vintu on august 18, 2022
1. APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 12,1% în primele şapte luni
Un număr de 70.028 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în primele şapte luni, în creştere cu 12,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/vectors/transport-realist-de-automobile-3093197/
2. Pilonul II a recuperat deja peste jumătate din scăderile din 2022; activele au ajuns la 92,4 miliarde de lei
Valoarea sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private obligatorii a recuperat în mai puţin de două luni peste jumătate din scăderile din anul 2022, pe fondul îmbunătăţirii cotaţiilor titlurilor de stat, potrivit calculelor realizate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) pe baza celor mai recente date disponibile public.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/bani-bancnote-leu-romanesc-7053250/
3. Înot: David Popovici s-a calificat cu al patrulea timp în finala de 400 m liber a Europenelor
Înotătorul român David Popovici s-a calificat, miercuri, în finala probei de 400 m liber, din cadrul Campionatelor Europene de nataţie de la Roma, cu al patrulea cel mai bun timp din serii (3min47sec99/100).

Sursa foto: https://www.youtube.com/watch?v=Hz270d7QBr0
4. Auto: F1 – FIA a aprobat noul regulament pentru motoare valabil din 2026
Consiliul mondial al sportului automobilistic al Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA) a aprobat, marţi, noul regulament pentru motoarele din Formula 1 aşteptat să intre în vigoare din 2026, deschizând astfel calea intrării în „Marele Circ” al unor noi furnizori de propulsoare precum gigantul Porsche, informează AFP.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/991320
5. Tenis: Simona Halep a devenit a treia jucătoare din WTA cu premii de peste 40 milioane euro
Simona Halep, calificată în turul doi la Cincinnati, după o victorie dificilă cu rusoaica Anastasia Potapova (6-4, 3-6, 6-3), după două ore şi 11 minute de luptă, a devenit doar a treia jucătoare din WTA care a obţinut peste 40 milioane dolari din premii, conform Asociaţiei jucătoarelor profesioniste din tenis (WTA).
Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/901369
6. IGPR: Trei persoane prinse în flagrant de poliţişti în urma unei acţiuni de combatere a furturilor din trenuri
Trei persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni au fost prinse în flagrant de poliţişti, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea furturilor din trenuri, a informat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Sursa foto: https://pixnio.com/ro/vehicule/tren-autobuz/locomotiva-vehicul-tren-transport-gara-beton-metal-electricitate
7. Prefectul Toni Greblă lansează o acţiune de control în zona lacurilor Străuleşti şi Plumbuita
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, va începe o acţiune de control în zona lacurilor Străuleşti şi Plumbuita, iar verificările vor continua ulterior şi în perimetrul celorlalte lacuri bucureştene.
Sursa foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.120312680035967&type=3
8. Rămăşiţele unui soldat indian au fost descoperite după 38 de ani de la dispariţia sa în Himalaya
Rămăşiţele unui soldat indian dispărut în urmă cu 38 de ani au fost descoperite pe gheţarul Siachen, scenă a nenumăratelor lupte pentru controlul său între India şi Pakistan, care au făcut din acest gheţar cel mai înalt câmp de bătălie din lume, informează AFP.

Sursa foto: https://pixahive.com/photo/glaciers-of-himalaya/
9. Eurostat: Ţările de Jos şi România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul doi din 2022
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene şi al zonei euro a înregistrat o creştere de 0,6% în trimestrul II din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, iar Ţările de Jos şi România au avut cel mai semnificativ avans, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/pisic%c4%83-animal-de-companie-bani-6934765/
10. Niciun rănit în urma unei masive căderi de pietre în masivul Marmolada (oficiali)
Nicio persoană nu a fost rănită în urma unei masive căderi de pietre de pe o creastă a masivului Marmolada, au anunţat miercuri autorităţile, după incidentul produs marţi în cel mai înalt vârf montan din Dolomiţi, în nordul Italiei, informează DPA.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/marmolada-ghe%c5%a3ar-peisaj-montan-1648155/
11. Ministerul Finanţelor: 1.269.712 posturi ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în iunie 2022
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în iunie 2022, de 1.269.712, cu 5 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar aproape 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/932699
12. Eurostat: Numărul angajaţilor a crescut cu 0,3% în zona euro şi în UE, în trimestrul II
Numărul angajaţilor a crescut cu 0,3% în zona euro şi în Uniunea Europeană, în trimestrul II din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/596254
Jurnal FM 