Știrile pozitive ale zilei, 17 octombrie 2022
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 17, 2022
1. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, participă luni şi marţi la Consiliul AgriFish de la Luxemburg
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa în perioada 17-18 octombrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care va avea loc la Luxemburg, informează ministerul.

Sursa foto: https://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-agriculturii-si-dezvoltarii-rurale
2. Astra Film Festival: ”Pocalul. Despre fii şi fiice” – Cel mai bun film la secţiunea ”România”
Producţia ”Pocalul. Despre fii şi fiice”, realizat de Cătălina Tesăr şi Dana Bunescu, a fost desemnat Cel mai bun film la Secţiunea România, la cea de-a 29-a ediţie a Astra Film Festival.

Sursa foto: https://www.facebook.com/AstraFilmFestival/photos/a.703763319698736/8167405643334429/
3. Polo masculin: CSM Oradea s-a calificat în turul al treilea al Ligii Campionilor
CSM Oradea s-a calificat în turul al treilea al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a învins-o pe CN Barcelona cu scorul de 12-6 (1-2, 6-3, 1-0, 4-1), duminică, la Barcelona, în ultimul său meci din Grupa B a turului al doilea preliminar al competiţiei.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=825977638463525&set=a.389433128784647
4. Valeriu Tabără (ASAS): România se află într-un moment în care trebuie să regândească producţia de hrană
România se află într-un moment în care trebuie să regândească producţia de hrană, pentru că este o mare putere agricolă, dar dependentă de import şi acest lucru înseamnă un risc naţional major, susţine Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=476862237805127&set=pb.100064440652231.-2207520000.&type=3
5. Fotbal: Denis Drăguş a marcat pentru Standard Liege, în campionatul Belgiei
Atacantul român Denis Drăguş a marcat un gol pentru Standard Liege, în meciul câştigat cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în faţa echipei Royal Antwerp, duminică, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Belgiei.

| Source | Own work |
| Author | Werner100359 |
Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Denis_Dr%C4%83gu%C5%9F_-_August_2017_(cropped).jpg
6. Handbal feminin: Victorie facilă pentru CSM Bucureşti, cu Banik Most, în Liga Campionilor
CSM Bucureşti a obţinut o victorie facilă în faţa echipei cehe DHK Banik Most, cu scorul de 40-25 (25-13), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

7. Handbal masculin: România a obţinut prima sa victorie în preliminariile EURO 2024, 34-26 cu Ucraina (GALERIE FOTO)
Naţionala masculină de handbal a României a învins Ucraina cu scorul de 34-26 (18-14), duminică, în Sala Dinamo din Capitală, în Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2024.

Sursa foto: https://www.facebook.com/FederatiadeHandbal/photos/pcb.1920228314834485/1920228181501165/
8. Alba: ”Cântec pentru Făuritorii Libertăţii”, la finalul Centenarului Încoronării
Un spectacol folcloric extraordinar, intitulat „Cântec pentru Făuritorii Libertăţii”, al Orchestrei Române de Folclor, a încheiat seria manifestărilor desfăşurate timp de patru zile la Alba Iulia, la împlinirea a 100 de ani de la Încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=544681517661794&set=a.455483243248289
9. Auto: Octavian Ciovică a câştigat ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă
Octavian Ciovică, deja campion naţional la categoria a II-a, a câştigat, duminică, Trofeul Audi Braşov, a şasea şi ultima etapă din prima divizie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă.

Sursa foto:https://youtu.be/8N47D10Reh8
10. Haltere: Românii au cucerit 16 medalii în prima zi a Europenelor de juniori şi tineret
Sportivii români au cucerit nu mai puţin de 16 medalii, 4 de aur, 6 de argint şi 6 de bronz, duminică, în prima zi la Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret (U23) de la Durres (Albania).

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=412329434405022&set=pcb.412329557738343
11. Baschet masculin: Rapid şi SCM Timişoara, la a treia victorie în campionat
CS Rapid Bucureşti şi SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara au bifat, duminică, a treia victorie în tot atâtea etape jucate din acest sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=604723814777963&set=pcb.604723841444627
12. Hochei: ACSH Gheorgheni a câştigat la Braşov, în Erste Liga
ACSH Gheorgheni a învins-o în deplasare pe Corona Braşov, cu scorul de 6-4 (1-2, 3-0, 2-2), duminică, în Erste Liga la hochei pe gheaţă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/ersteligamagyarorszag/photos/a.724780770903134/5518818364832660/
Jurnal FM 