Știrile pozitive ale zilei, 13 noiembrie 2021
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 13, 2021
1. Klaus Iohannis, cadou pentru Nadia Comăneci: Decorație cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 noiembrie 2021, decretul de decorare a Nadiei Comăneci.
Astfel, „în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentantă a României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer doamnei Nadia Comăneci”.
Nadia Comăneci, una dintre legendele sportului românesc și mondial, a împlinit astăzi 60 de ani. „Zeița de la Montreal” le-a mulțumit fanilor pentru urări și a fost impresionată de cadoul special din partea României.
2. O zonă din Germania are „al cincilea anotimp”. Care este acesta

- Locuitorii de pe Valea Rinului au dat startul Carnavalului.
- 11.11 ora 11 și 11 minute este debutul celui de-al cincilea anotimp.
În fiecare an, indiferent de vreme sau restricții, nemții organizează carnavalul care marchează începutul anotimpului veseliei, al nebuniilor, nebunilor si nebunelor.
3. Cristiano Ronaldo, gest impresionant pentru care a fost aplaudat de tot stadionul după Irlanda – Portugalia
Atacantul portugheza fost unul dintre cei mai buni de pe teren în remiza naționalei sale, însă acest lucru este deja o obișnuință pentru el de peste 15 ani.
Ultimul exemplu a fost dat la finalul partidei dintre Irlanda și Portugalia, atunci când o fețită a intrat pe teren și cu lacrimi în ochi s-a dus la Ronaldo și l-a luat în brațe.
Portughezul a impresionat prin empatia arătată, luând-o pe aceasta în brațe și dându-i tricoul, fiind aplaudat de tot stadionul.
4. Forțele navale din România, SUA, Turcia și Ucraina efectuează un exercițiu cu nave militare în Marea Neagră, în largul țărmului românesc

Şapte nave militare ale forţelor navale din România, SUA, Turcia şi Ucraina au participat, vineri, la un exerciţiu naval care s-a desfăşurat în apele internaţionale ale Mării Negre, în largul ţărmului românesc, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
5. Dan Turturică, propus pentru funcția de președinte-director general al TVR

Jurnalistul Dan Turturică este propus pentru posturile de președinte al Consiliului de Administrație și director general al TVR, potrivit surselor G4Media.ro. El a fost propus în consiliul de administrație de guvernul României, iar conducerile PNL și PSD au convenit susținerea sa la votul decisiv din Parlament.
6. Actorul american Forest Whitaker va investi în programe de ajutorare a tinerilor dintr-o periferie a Parisului

Actorul american Forest Whitaker va investi în programe de ajutorare a tinerilor dintr-un departament situat în Regiunea Pariziană, cel mai sărac din Franţa, care includ tehnici de rezolvare a conflictelor şi cursuri de antreprenoriat, a anunţat joi ONG-ul starului hollywoodian în marja Forumului pentru Pace de la Paris, informează AFP.
7. A fost lansat primul test de sarcină bazat pe salivă din lume. Când va intra pe piață

- Startupul israelian Salignostics a lansat joi primul test de sarcină bazat pe salivă din lume.
- Compania spune că „această metodă ieftină, rapidă şi noninvazivă de a depista sarcina oferă rezultate precise în câteva minute”, transmite The Jerusalem Post.
- Kitul de testare va intra pe piață la începutul anului viitor.
Studiile clinice au fost realizate pe 300 de femei unele gravide și altele nu.
Compania este aproape de a primi aprobarea pentru folosirea testelor de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA precum și a marcajului Uniunii Europene.
8. Polonia cere ajutorul armatei britanice în criza refugiaților de la graniță: „Inginerii militari vor ajuta la consolidarea frontierei”

Polonia cere ajutorul armatei britanice pentru rezolvarea situației extrem de tensionate de la granița cu Belarusul, unde mii de migranți încearcă să pătrundă dincolo de frontieră.
9. Liviu Jicman, directorul Muzeului Cotroceni, a fost propus de PNL la conducerea Institutului Cultural Român

Conducerea PNL l-a propus pe Liviu Jicman la conducerea Institutului Cultural Român, potrivit surselor G4Media.ro. PSD l-a propus pe Mirel Taloș pentru funcția de vicepreședinte, iar UDMR – pe muzicianul și compozitorul Attila (AG) Weinberger tot în funcția de vicepreședinte.
10. Analiză EFOR despre programul Anghel Saligny: Au fost depuse proiecte de 137 de miliarde de lei pentru un buget de 50 miliarde lei

Organizația Expert Forum (EFOR) a analizat proiectele depuse de primării și consilii județene pentru finanțare prin programul guvernamental Anghel Saligny. Analiza arată că valoarea totală a proiectelor e de aproape trei ori mai mare decât bugetul alocat de 50 miliarde de lei, iar cele mai multe proiecte sunt depuse de comune.
11. Solista ABBA, interviu după lansarea albumului „Voyage”: „Nu fiți așa siguri că s-a sfârșit”

Anni-Frid Lyngstad, cunoscută ca Frida, una dintre solistele ABBA, a declarat într-un interviu acordat BBC Radio 2 că „Voyage”, albumul lansat de trupă săptămâna trecută, e posibil să nu fie ultimul al grupului suedez.
12. Președintele Chinei îl va invita pe Joe Biden la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

- Joe Biden va primi invitație de la președintele chinez Xi Jinping, pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.
- Casa Albă nu a dat răspuns la întrebările adresate de Reuters pe această temă.
- Președintele Statelor Unite ale Americii va da un posibil răspuns la un summit virtual dintre SUA și China, programat săptămâna viitoare.
13. Un istoric susține că a descoperit benzi desenate din 1944 care prezintă atrocităţi naziste. Desenele erau vândute pe internet

Un istoric olandez susţine că ar fi descoperit cel mai vechi exemplu de bandă desenată ce descrie condiţiile din lagărele de concentrare şi care făcea parte dintr-o încercare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de a scoate în evidenţă acţiunile reprobabile ale naziştilor. Acesta ar fi găsit desenele după ce au fost scoase la vânzare pe internet de un comerciant din Statele Unite.
14. Bulgaria intră în cursa pentru reactoarele nucleare mobile, alături de România. Ungaria și Serbia mizează și ele pe energia nucleară

Primul reactor modular de mici dimensiuni (SMR) din Europa ar putea fi instalat în România, dar Bulgaria este și ea interesată de această tehnologie. Cele două țări au semnat acorduri cu parteneri americani cu privire la dezvoltarea unor proiecte vizând acest nou tip de centrală nucleară, arată o analiză BALKAN GREEN ENERGY NEWS, citată de Rador.
15. FOTO Subaru a prezentat joi primul vehicul al său integral electric, SUV-ul Solterra / Mașina are o autonomie de maxim 530 km

Compania japoneză Subaru a prezentat joi primul său vehicul integral electric, SUV-ul Solterra, care este rezultatul unui proiect dezvoltat în ultimii doi ani împreună cu Toyota Motor, cel mai mare acţionar al său, transmite Reuters.
16. Capsula SpaceX cu cei patru astronauți la bord a andocat la Stația Spațială Internațională
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord a andocat joi seară la Staţia Spaţială Internaţională, unde noul echipaj, Crew-3, va efectua o misiune de şase luni pe orbită, informează AFP, citată de Agerpres.Cei trei americani şi un german îi înlocuiesc pe membrii echipajului Crew-2, care a părăsit Staţia Spaţială Internaţională luni.
Jurnal FM 
