Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 12 decembrie 2025

#Postat de on decembrie 12, 2025

1. Peste 300 de elevi premiați de Primăria Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș a organizat ediția din acest an a „Galei Performanței”, un eveniment dedicat celebrării și recunoașterii meritelor elevilor medieșeni cu rezultate deosebite; în cadrul ceremoniei, primarul municipiului Mediaș a înmânat diplomele celor 309 elevi premiați; primarul Gheorghe Roman a spus în cadrul ceremoniei că și în perioada următoare, administrația locală va investi puternic în educație.

AUDIO

2. Copiii din Mediaș sunt așteptați la teatru

Copiii și nu numai ei sunt invitați la un spectacol deosebit; Teatrul Popular Mediaș, Trupa „ProActoria Junior” îi așteaptă la o nouă aventură a celebrului și mult îndrăgitului „Păcală”; la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 11:00, se va juca la Sala Traube piesa „Păcală și ursul”, a transmis regizorul Marinela Bârză.

AUDIO

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/theatre-curtains-stage-drapes-938629/

3. Dorinel Munteanu este noul antrenor al formației FC Hermannstadt, acesta fiind prezentat miercuri într-o conferință de presă

Dorinel Munteanu a semnat un contract cu FCH valabil pentru un sezon și jumătate. Noul tehnician al formației sibiene a precizat că a venit cu un obiectiv clar: salvarea de la retrogradare a formației de pe Cibin, a transmis Dorinel Munteanu.

AUDIO

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/football-soccer-ball-soccer-ball-257489/

4. „Copiii vorbesc despre sănătatea mintală” – a treia ediție la Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a găzduit recent cea de-a treia ediție a programului „O comunitate pentru sănătatea mintală”, o inițiativă lunară realizată în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” și Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie.

Sursa foto: https://pixabay.com/vectors/manager-person-people-group-308474/

Sursa: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2019/11/10-decembrie-o-comunitate-pentru-sanatatea-mintala.pdf

5. Schimbare spectaculoasă în centrul Sibiului

Turnul Sfatului, unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale Sibiului, va fi reabilitat pe parcursul următorilor doi ani; în această săptămână, primarul Astrid Fodor a semnat contractul de execuție a lucrărilor.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/tower-building-architecture-church-4721368/

Sursa: https://www.regiocentru.ro/turnul-sfatului-un-simbol-al-sibiului-mai-atractiv-pentru-turisti/

6. A fost lansat proiectul „Evadare din trecut”, care îi introduce pe liceeni în realitatea îngrozitoare a comunismului

Proiectul, găzduit de Colegiul Tehnic „Transilvania” Brașov, folosește conceptul inovator al unei camere de evadare combinată cu două module de realitate virtuală, pentru a recrea atmosfera întunecată a unui regim totalitar și a-i conduce pe tineri prin momente inspirate de realitatea de zi cu zi a vieții în communism, a comunicat Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1427045219430996&set=pcb.1427045832764268&locale=ro_RO

AUDIO

7. După inundațiile puternice din primăvară, care au afectat mai multe cartiere din Brașov, autoritățile locale trec acum de la planuri la acțiuni concrete

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis achiziționarea de echipamente moderne pentru prevenirea inundațiilor și demararea lucrărilor de decolmatare și consolidare a cursurilor de apă.

Sursa: https://www.facebook.com/reel/1531878698017254?locale=ro_RO

8. Cursuri gratuite de competenţe digitale, la Biblioteca Judeţeană Brașov

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov anunţă demararea, începând cu luna ianuarie 2026, a cursurilor gratuite de competenţe digitale pentru cetăţeni, organizate în cadrul proiectului „Competenţe digitale de bază pentru cetăţeni – Digital STARs” parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), finanţat de Uniunea Europeană; crsurile sunt gratuite, accesibile şi se vor desfăşura la sediul bibliotecii, într-un format mixt, care îmbină activităţile faţă în faţă, sub îndrumarea bibliotecarilor formatori, cu sesiuni de lucru online, de acasă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1146771914285534&set=a.486771480285584&locale=ro_RO

Sursa: https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov/posts/pfbid02QAxt9b8Z18FwALQsegJSGT1Y8oBHWcGM3R8b2KQFy7KzBdTfQF9RLanrmVmUU4E7l?locale=ro_RO

9. Peste 260.000 de lei pentru conceptul de amenajare a unei zone de agrement în vechea carieră de pe Dealul Melcilor

Agenția Metropolitană Brașov a întocmit un studiu de regenerare urbană pentru municipiul Brașov, care ar urma să stea la baza accesării unor noi finanțări nerambursabile; între proiecte se numără și cel ce vizează reconversie funcțională și reutilizarea suprafețelor abandonate din Cartierul Răcădau, respectiv cariera de pe Dealul Melcilor.

Mai multe detalii

RacadauBV

Vezi informații despre autor

  • Vezi licența
  • Fișier:RacadauBV.jpg
  • Încărcată: 21 august 2006

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valea_Cetății#/media/Fișier:RacadauBV.jpg

Sursa: https://bizbrasov.ro/2025/12/11/amenajare-agrement-cariera-dealul/

10. În Poiana Brașov au loc pregătiri pentru sezonul de iarnă

În Poiana Brașov, echipele Primăriei și ale societăților din subordine continuă lucrările necesare pentru a pregăti pârtiile în vederea sezonului rece, asigurându-se astfel că stațiunea va fi gata să primească turiștii în cele mai bune condiții.

Sursa: www.facebook.com/reel/760605799640961/

11. Tot mai mulți români reușesc să-și închidă procesele cu băncile fără să mai aștepte ani întregi în instanță

Deși Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar s-a născut acum 10 ani ca o alternativă amiabilă înainte de procese, astăzi joacă un rol tot mai important chiar în dosarele deja înregistrate pe rolul instanțelor.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/law-lawyer-attorney-justice-judge-4617873/

Sursa: https://www.juridice.ro/808926/cum-negociaza-consumatorii-cu-bancile-dupa-ce-au-ajuns-in-instanta-800-de-procese-stinse-amiabil.html

12. Program pilot de excelență pentru studenții mediciniști din Tg. Mureș

Facultatea de Medicină din cadrul UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș a lansat Programul HELIOS, special creat pentru a sprijini, orienta și inspira studenții și elevii de liceu cu un potențial ridicat în domeniul medicinei, științelor vieții și altor profesii medicale.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1357785403049110&set=a.654106910083633

Sursa: https://www.facebook.com/umfst/posts/umfst-ge-palade-târgu-mureș-anunță-cu-bucurie-evenimentul-de-lansare-a-programul/1357785983049052/

13. Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026 pot fi transmise până la data de 15 decembrie, inclusiv

Sumele acordate pornesc de la 35 de lei pe cap de animal și pot ajunge până la 100 de lei.

Știrile pozitive ale zilei, 12 decembrie 2025
Știrile pozitive ale zilei, 12 decembrie 2025

Sursa foto: https://www.facebook.com/apia.agricultura/photos/-termen-limită-15-decembrie-pentru-cererile-inițiale-de-ajutor-de-stat-în-sector/1268735071966878/

Sursa: https://www.facebook.com/apia.agricultura/photos/-termen-limită-15-decembrie-pentru-cererile-inițiale-de-ajutor-de-stat-în-sector/1268735071966878/

14. Mureșul, lider la investiții în sănătate prin PNRR: aproape 150 de milioane de euro pentru 53 de proiecte

Județul Mureș derulează 53 de proiecte în domeniul sănătății, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de aproape 150 de milioane de euro, situându-se printre județele cu cele mai mari sume atrase din PNRR.

Știrile pozitive ale zilei, 12 decembrie 2025
Știrile pozitive ale zilei, 12 decembrie 2025

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/heart-heart-care-heart-health-4248636/

Sursa: https://punctul.ro/mures-atrage-aproape-150-de-milioane-de-euro-din-pnrr-pentru-sanatate-53-de-proiecte-in-derulare/

15. ASA Târgu Mureș se pregătește pentru ultimul meci al acestui an calendaristic, programat sâmbătă, 13 decembrie, pe teren propriu, împotriva formației CSM Reșița

Înaintea confruntării, clubul mureșean a organizat joi, 11 decembrie, o conferință de presă la care au participat antrenorul principal, Eusebiu Tudor, și portarul echipei, Florin Iacob.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1162549296081499&set=a.377354634600973

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0365tdTYFKeu54Bfanix12KGCFQ7wX86byEVvNoP2CK4zSmXGWQJePWsg6fnwzyW7zl&id=100069793174325

16. Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc a inițiat și anul acesta concursul „Cele mai frumoase vitrine și fațade de Crăciun”

Până pe 24 decembrie, administrația locală, împreună cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, îi invită pe toți agenții economici din oraș, precum și pe locuitorii din zona centrală, să participe la competiția pentru cele mai frumoase vitrine și fațade de Crăciun.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1349205893662919&set=a.201188675131319

Sursa: https://www.facebook.com/visit.campulungmoldovenesc/posts/-concursul-cele-mai-frumoase-vitrine-și-fațade-de-crăciun-revine-la-câmpulung-mo/1349205923662916/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *