Ștefan Szönyi, pictor român

Ștefan Szönyi (n. 26 iulie 1913, Banloc, județul Timiș – d. 4 decembrie 1967, București) a fost un pictor român remarcabil, format într-un context artistic vibrant și influențat de peisajele și cultura Banatului. Încă din copilărie, a fost fascinat de lumină, natură și chipurile oamenilor din jurul său, elemente care au devenit motive recurente în opera sa. Pasiunea pentru artă s-a manifestat devreme, fiind acceptat de tânăr în cercul unor artiști mai vârstnici din Lugoj, reuniți în spiritul Școlii de la Barbizon.

La vârsta de 15 ani, a lucrat sub îndrumarea pictorului Virgil Simonescu la realizarea picturilor murale ale bisericii din localitate. La 19 ani și-a organizat prima expoziție personală, demonstrând deja o maturitate artistică surprinzătoare.

Camera location	45° 44′ 52.12″ N, 21° 13′ 53.08″ E	View this and other nearby images on: OpenStreetMap

Licensing

I, the copyright holder of this work, hereby publish it under the following license:

This file is licensed under the Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 International license.You are free:

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mozaicul_„Bălcescu_şi_Eminescu”UVT%28stretched%29.jpg

În anul 1934, Szönyi a devenit student la Școala de Belle Arte din Timișoara, unde a studiat cu profesorii Alexandru Popp și Iuliu Podlipny. În această perioadă a realizat lucrări expresive precum Profeții, Don Quijote și Apocalipsul, în care se remarcă o fuziune între lumină, natură și personaje puternic construite. A fost influențat de sculptorul Romulus Ladea, de la care a preluat forța expresivă și înclinația spre o expresie artistică intensă.

În perioada interbelică, Szönyi s-a orientat către teme biblice și mistice, realizând compoziții expresioniste inspirate din muzică și spiritualitate – lucrări precum Sfântul Sebastian, seria Profeți și Apocalipsa fiind reprezentative pentru această etapă.

În 1938 a plecat în Franța, unde a urmat cursuri la École nationale supérieure des beaux-arts din Paris, iar apoi la Academia Ranson. Aici a intrat în contact cu diverse curente culturale și figuri marcante precum pictorul Leon Alex și cercuri intelectuale din jurul lui André Malraux. Experiența pariziană i-a deschis perspective artistice noi, fiind impresionat de romantismul și dramatismul din lucrările lui Géricault și Delacroix. Acest amestec de poezie și rațiune s-a reflectat ulterior în întreaga sa creație.

Întors în România în 1939, într-un context politic tensionat, Szönyi s-a angajat artistic în lupta împotriva fascismului, exprimându-și convingerile prin compoziții cu țărani revoluționari și, mai târziu, muncitori, apropiindu-se de curentul realismului socialist.

În perioada 1940–1942, a realizat o lucrare monumentală în sala festivă a Școlii de meserii din Timișoara – o frescă de 15 metri lungime și patru metri lățime, restaurată în anii ’80 de pictorul Viorel Țigu.

Pentru contribuțiile sale, Szönyi a primit în 1948 Premiul „Ion Andreescu” al Academiei RPR, iar în 1949 a fost premiat de Ministerul Artelor și Informațiilor alături de alți artiști consacrați.

În 1950 a devenit profesor și director de studii la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București (azi UNArte), unde, împreună cu Gheorghe Labin, a fondat secția de artă monumentală. Se spune că datorită inițiativei sale, clădirea din strada Budișteanu – sediul central al UNArte – există și astăzi.

A fost distins cu Premiul de Stat pentru Pictură în 1953, iar în anii următori a fost implicat activ în restructurarea Uniunii Artiștilor Plastici, fiind cooptat în conducerea acesteia alături de figuri marcante ca Corneliu Baba, Camil Ressu sau Ion Irimescu.

În anii regimului comunist, Szönyi a devenit un reprezentant proeminent al realismului socialist. Printre lucrările sale din această perioadă se numără Plutașii de pe Bistrița, Ecaterina Varga, Moartea partizanului, Aratul greu, Lumină peste uzină, Sudorul și Tipografie ilegală.

A expus în numeroase capitale și orașe europene și asiatice: București, Praga, Moscova, Leningrad, Budapesta, Sofia, RDG, Grecia, Turcia, Paris, New Delhi, precum și la Bienala de la Veneția din 1958.

În 1966 a realizat mozaicul monumental Eminescu și Bălcescu, amplasat pe fațada Universității din Timișoara.

Ștefan Szönyi s-a stins din viață la București, în 1967, după o îndelungată suferință provocată de cancer. În memoria sa, o stradă din Timișoara îi poartă astăzi numele.

Fiica sa, Julieta Szönyi (1949–2025), a fost o apreciată actriță de teatru și film.

Distincții:

• Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (1952)
• Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1952)
• Ordinul Muncii, clasa a II-a (1954)
• Titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (1954)
• Ordinul „23 August”, clasa a IV-a (1959)
• Titlul de Maestru Emerit al Artei din RPR (1964).