Ștefan Popescu, pictor, desenator și gravor român

Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, Năeni, Buzău, România – d. 1948, București, România) a fost un pictor, desenator, gravor și membru de onoare al Academiei Române din 1936. A studiat la Academia de Arte din München și la Academia de Arte din Paris.

Este considerat unul dintre cei mai importanți gravori ai artei românești, operele sale fiind esențiale pentru dezvoltarea graficii de șevalet și a gravurii din România. În Franța, a fost cunoscut și sub numele de Stefan Popesco, utilizat în perioada studiilor sale la Academia de Arte din Paris.
Ștefan Popescu s-a născut într-o familie de țărani, în satul Fințești, județul Buzău. Între 1894 și 1899, a studiat la Academia din München cu profesorul Nikolaos Gyzis și la Academia de Arte din Paris sub îndrumarea lui Lucien Simon și Eugene Anatole Carrière. În 1900, s-a mutat la Paris, iar apoi a călătorit în Bretania alături de Gheorghe Petrașcu. În 1901 a avut prima expoziție de grup la Ateneul Român din București. În 1904, a câștigat medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Secession. A organizat prima sa expoziție personală tot în 1904, la Paris, și a expus ulterior la Berlin alături de mari artiști precum Claude Monet și Edgar Degas.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Popescu#/media/Fi%C8%99ier:%C8%98tefan_Popescu_(1).jpg

La 3 decembrie 1901, împreună cu Gheorghe Petrașcu, a fondat în Paris gruparea „Tinerimea artistică” pentru pictorii români care studiau acolo. Aceasta includea nume importante precum Kimon Loghi, Ipolit Strâmbescu și Nicolae Vermont. În 1905 a devenit membru al grupului „Cercle des étudiants roumains” din Paris, alături de Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia și alții. În 1906, a organizat o tombolă la București pentru a-l ajuta pe Constantin Brâncuși. În 1908, a devenit asociat al Salonului Societății Naționale din Paris și membru al grupărilor Secession și Künstlergenossenschaft din München.

Popescu a călătorit și pictat în mai multe țări, inclusiv Franța, Elveția, Turcia, Italia, Grecia, Iugoslavia, Maroc, Algeria și Tunisia. A fost un participant constant la expozițiile Tinerimii Artistice până în 1924 și la Saloanele Oficiale până în 1946. Unul dintre locurile care l-a fascinat cel mai mult a fost Balcicul, peisajele de acolo fiind frecvent reprezentate în lucrările sale. A organizat, în 1922, o expoziție în Balcic cu ajutorul grupării Cercul Intim, alături de Cecilia Cuțescu Storck, Jean Alexandru Steriadi și Gheorghe Petrașcu. De asemenea, a expus la Bienala de la Veneția de trei ori (1924, 1938, 1942) și la Expoziția de Artă Românească de la Muzeul Jeu de Paume din Paris (1925).

În 1926, a realizat ilustrațiile pentru volumul de poezii „Florica” al prietenului său Ion Pillat. În 1936 și 1937 a expus alături de Iosif Iser și Gheorghe Petrașcu în cadrul grupării „Arta” și a obținut premiul la Expoziția Internațională de la Paris în 1937. În 1925, a primit distincția Legiunea de Onoare în grad de cavaler din partea statului francez și a obținut Premiul Național pentru Pictură în 1928.
Formația sa academică a fost influențată de călătoriile sale și de contactul cu diverse stiluri artistice. Picturile sale, cu amestecuri de tonuri calde și reci, reflectă o preocupare pentru natura profundă, depășind descrierea pur tehnică. Printre lucrările sale celebre se numără „Atelier de tâmplărie”, „La negustorii de curmale”, „Ocna la Tg. Ocna”, „Prânzul secerătorilor” și „La seceriș”. Popescu a realizat și lucrări impresionante de peisaje, cum ar fi „Stradă în Maroc”, „Istanbul”, „Turcoaice la fântâna de la Balcic” și „Peisaj cu salcii”.

Ca grafician, Popescu a realizat numeroase lucrări, inclusiv schițe și peisaje, remarcându-se prin sensibilitatea percepției și rigurozitatea tehnică. În lucrările sale de artă religioasă, a redat mănăstiri din România, precum Golia (Iași), Cozia, Hurezu, Polovragi și Biserica Curții Domnești din Târgoviște, fiind inspirat de tradițiile religioase românești.

Un număr semnificativ de lucrări ale sale se află în colecții importante, inclusiv la Casa Regală a României și Muzeul Peleș, fiind unul dintre cei mai apreciați pictori de către Regina Maria a României.
Ștefan Popescu spunea: „Arta nu este în motiv, ci în atitudinea artistului față de motiv”, subliniind profunditatea sentimentelor și credințelor pe care le exprima prin lucrările sale.

Într-unul dintre ultimele sale scrisori, Popescu reflecta asupra operei sale cu modestie, afirmând: „Atât am putut, atât am făcut, atât m-au ajutat puterile, împrejurările și sănătatea mea șubredă.”

Premii și distincții

• Medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Secession (1904)
• Premiul I la Expoziția Internațională de la Paris (1937)
• Premiul Național pentru Pictură (1928)
• Gradul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1925)
• Membru de onoare al Academiei Române (1936)

Expoziții importante

• Expoziția Secession München (1904)
• Expozițiile Tinerimii Artistice (1901–1924)
• Saloanele Oficiale (1902–1927)
• Bienala de la Veneția (1924, 1938, 1942)
• Expoziția românească la Muzeul Jeu de Paume, Paris (1925)
• Expoziția Internațională de Artă de la Paris (1937).

Lucrările lui Ștefan Popescu se află în muzee importante din România, precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul de Artă din Cluj, și în colecții particulare din Franța, Germania, Austria, Algeria, Italia și alte țări.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Popescu