Ștefan Popescu, pictor, gravor și academician român

Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, comuna Năeni, județul Buzău – d. 1948, București) a fost un important pictor, desenator și gravor român, membru de onoare al Academiei Române din 1936. A urmat cursurile Academiei de Arte din München și apoi ale celebrei Academii de Arte din Paris, fiind cunoscut în Franța și sub numele de Stefan Popesco.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_Popescu#/media/Fișier:Ștefan_Popescu_(1).jpg

Născut într-o familie de țărani, Popescu a urmat gimnaziul la Ploiești și, ulterior, ca bursier, Școala de Institutori din București, profesând ca învățător până în 1893. A început să picteze ca autodidact, iar între 1891–1893 a participat la expozițiile de la Ateneul Român. Între 1894–1899 a studiat la München cu profesorul Nikolaos Gyzis și apoi la Paris cu Lucien Simon și Eugene Anatole Carrière.

În 1900 se stabilește în Paris și pleacă apoi în Bretania împreună cu Gheorghe Petrașcu. Studiază și anatomia la București. Prima sa expoziție de grup are loc în 1901, la Ateneul Român. În 1904, este distins cu Medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Secession, iar în același an își organizează prima expoziție personală la Paris, ulterior expunând și la Berlin alături de Claude Monet și Edgar Degas.

La 3 decembrie 1901, împreună cu Gheorghe Petrașcu, fondează la Paris gruparea „Tinerimea artistică”, alături de Kimon Loghi, Ipolit Strâmbescu, Frederik Storck și Nicolae Vermont. Devine membru în 1905 al Cercle des étudiants roumains, o asociație elitistă ce îi includea, printre alții, pe Constantin Brâncuși, George Enescu, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat și Duiliu Marcu.

În 1906 organizează o tombolă în București pentru a-l sprijini financiar pe Brâncuși, premiul fiind lucrarea acestuia, Copilul, în versiune de bronz. Din 1908 este asociat al Salonului Societății Naționale de Artă din Paris și membru al Secession din München. Începând cu 1909, locuiește o perioadă la Constantin Brâncuși în Montparnasse.

În 1910 este membru fondator al Asociației Amicale a Românilor din Paris, sub patronajul Ministerului Român de Externe, alături de George Enescu, Brâncuși, Pallady și alții. Pictura sa îl poartă în numeroase țări: Franța, Elveția, Turcia, Italia, Grecia, Maroc, Germania, Algeria, Tunisia, Iugoslavia.

Participă la Bienala de la Veneția în 1924, 1938 și 1942 și la expoziții internaționale importante: Jeu de Paume (Paris, 1925), Bruxelles (1936), Paris (1937). În 1937 câștigă premiul Expoziției Internaționale de la Paris. În 1928 obține Premiul Național pentru pictură, iar în 1925 este decorat cu Legiunea de Onoare, în grad de cavaler, de către statul francez. A fost și profesor pentru o scurtă perioadă la Academia din București (din 1922).

Ștefan Popescu este considerat un nume de referință în arta gravurii și a picturii românești de șevalet. Lucrările sale reflectă o formație academică puternică, completată de o sensibilitate cultivată prin numeroasele sale călătorii. Pictura sa explorează adesea teme rurale, peisaje, naturi statice și scene de viață orientală.

Este influențat de impresionismul german, iar atmosfera calmă, compoziția echilibrată și armoniile cromatice fine definesc stilul său. Printre cele mai apreciate lucrări se numără:

• Stradă în Maroc
• Istanbul
• Turcoaice la fântâna de la Balcic
• Peisaj cu sălcii
• Atelier de tâmplărie
• La ocean
• Scări în pădure
• Veneția
• Crăițe
• Ocna la Târgu Ocna

Ca grafician, a realizat numeroase schițe și gravuri, abordând inclusiv teme religioase și arhitectură monastică, precum mănăstirile Golia, Cozia, Hurezu sau Polovragi. A fost unul dintre artiștii favoriți ai Reginei Maria, lucrările sale regăsindu-se în Colecția Casei Regale a României și în colecțiile Muzeului Peleș.

În prefața singurului său catalog (Editura Standard Graphica, 1947), artistul notează:

„Atât am putut, atât am făcut, atât m-au ajutat puterile, împrejurările și sănătatea mea șubredă. Cu aceasta mă prezint înaintea lui Dumnezeu și a voastră.”

Criticul George Oprescu observa:

„Peisajele în care copacul devine simbol al luptei cu împrejurările exprimă, poate, dificultățile pe care artistul le-a întâmpinat în propria tinerețe.”

Premii și distincții

• Medalia de aur, Expoziția Secession, München (1904)
• Premiul întâi, Expoziția Internațională de la Paris (1937)
• Premiul Național pentru pictură (1928)
• Legiunea de Onoare în grad de cavaler (Franța, 1925)
• Membru de onoare al Academiei Române (1936).

Afilieri și participări

• Tinerimea artistică (fondator, 1901)
• Cercle des étudiants roumains (1905)
• Asociația Amicală a Românilor din Paris (1910)
• Salonul Societății Naționale din Paris (1908)
• Secession München și Künstlergenossenschaft (1908)
• Gruparea „Arta” (1936–1937)
• Bienala de la Veneția (1924, 1938, 1942)
• Expoziții în România și Europa până în 1946.

Lucrări în muzee

Lucrările sale sunt prezente în:

• Muzeul Național de Artă al României
• Pinacoteca București
• Muzeul de Artă Constanța
• Muzeul din Satu Mare
• Muzeul de Artă Cluj
• Muzeul Județean Argeș
• Muzeul de Artă Tulcea
• Casa Memorială Ion Minulescu–Claudia Millian
• Muzeul Peleș
• Muzeul Colecțiilor de Artă
• Colecții particulare din Franța, Germania, Italia, Maroc, Tunisia.