Ștefan Lupașcu, filosof francez de origine română

Ștefan Lupașcu (nume francez Stéphane Lupasco, n. 11 august 1900, București, România – d. 7 octombrie 1988, Paris, Franța) a fost un filosof francez de origine română, recunoscut pentru contribuțiile sale inovatoare în domeniul logicii și al epistemologiei.

photoLupasco

Aldelm – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:StephaneLupasco.jpg
• Creată: 18 ianuarie 2008
• Încărcată: 18 ianuarie 2008

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Lupa%C8%99cu#/media/Fi%C8%99ier:StephaneLupasco.jpg

Ștefan Lupașcu s-a născut pe 11 august 1900, la București, într-o familie de boieri moldoveni. Tatăl său era politician și avocat. În 1916, s-a mutat în Franța, unde și-a petrecut întreaga viață. A studiat la Lycée Buffon din Paris, obținând bacalaureatul în 1920. Între 1924 și 1927, a urmat studii de filosofie, biologie și fizică la Sorbona, unde a avut profesori de renume, precum Louis de Broglie. În 1928, și-a obținut licența în filosofie. Prima sa lucrare publicată a fost un volum de poezii, Dehors… (1926).

Lupașcu s-a căsătorit pentru prima oară în 1929, la Paris, cu Georgette Ghica. În 1935, și-a susținut teza de doctorat la Sorbona, intitulată Du devenir logique et de l’affectivité, care a fost publicată în două volume. În același an, a publicat și o teză complementară despre fizica macroscopică.

A doua căsătorie a avut loc în 1937, cu Yvonne Bosc. În 1940, Lupașcu a publicat în România lucrarea Experiența microfizică și gândirea umană, care a fost ulterior tradusă în franceză. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a încercat, fără succes, să-și salveze prietenul, poetul Benjamin Fondane, din lagărul de la Drancy, care a fost deportat și ucis la Auschwitz.

După război, Lupașcu a fost numit cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Paris, în 1946. A publicat lucrări fundamentale, cum ar fi Logique et contradiction (1947) și Le principe d’antagonisme et la logique de l’énergie (1951), unde a introdus pentru prima dată principiul antagonismului, o bază pentru logica non-aristotelică, cunoscută drept logica terțului inclus.

Lupașcu este cunoscut pentru dezvoltarea unei noi logici bazate pe principiul antagonismului. El a contestat logica clasică aristotelică, care se bazează pe principiul non-contradicției. În viziunea sa, contradicțiile nu trebuie eliminate, ci valorizate și integrate în structura logicii. A creat o logică a „terțului inclus”, în care două stări contradictorii pot coexista într-un echilibru dinamic.

Această abordare se bazează pe descoperirile din fizica cuantică și alte științe moderne, care au demonstrat dualitatea undă-particulă și alte fenomene contradictorii. Lupașcu a aplicat aceste principii în filosofie, propunând că realitatea nu poate fi descrisă complet prin categoriile rigide ale logicii tradiționale.

De-a lungul carierei sale, Lupașcu a scris numeroase lucrări filosofice și științifice. Printre cele mai importante se numără:

• Les trois matières (1960)
• L’énergie et la matière vivante (1962)
• La tragédie de l’énergie (1970)
• L’énergie et la matière psychique (1974)

Opera sa a fost admirată de numeroși intelectuali, inclusiv Bernard d’Espagnat, Basarab Nicolescu, Edgar Morin și Salvador Dalí. Lupașcu a fost de asemenea membru fondator al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (CIRET) în 1987.

Ștefan Lupașcu a murit pe 7 octombrie 1988 la Paris, lăsând în urmă o moștenire intelectuală vastă. Conceptele sale despre logica contradictoriului și a terțului inclus au influențat atât domeniul filosofiei, cât și științele moderne, aducând o nouă perspectivă asupra cunoașterii și realității.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Lupa%C8%99cu