Current track

Title

Artist


Ștefan Gh. Longinescu, jurist român

#Postat de on octombrie 5, 2024

Ștefan Gh. Longinescu (n. 5/12 octombrie 1865, Focșani – d. 2 august 1931, București) a fost un jurist român, membru corespondent al Academiei Române (din 1910). A fost profesor de drept roman la universitățile din Iași și București. A scris și lucrări de istoria dreptului. A urmat studiile la Gimnaziul din Focșani și la Liceul Național din Iași, obținând licența la Facultatea de Drept din Iași în 1886, cu o teză despre garanția de evicțiune. În același an, a devenit avocat în Baroul Iași, iar ulterior a intrat în magistratură, ocupând funcții de judecător în Iași și Galați. Printre funcțiile sale se numără judecător de ocol (1888), supleant de tribunal (1890) și judecător de instrucție (1892).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Gh._Longinescu#/media/Fi%C8%99ier:%C8%98tefan_Gh._Longinescu.jpg

În 1893, a câștigat prestigioasa bursă Simonide și și-a continuat studiile doctorale la Universitatea din Berlin, unde și-a finalizat teza „Gaius als Rechtsgelehrte” (1896), care a provocat dezbateri intense în literatura juridică. După întoarcerea în țară, a devenit profesor suplinitor în 1896 și profesor definitiv în 1899 la catedra de Drept Roman a Facultății de Drept din Iași, unde a ocupat și funcția de decan de mai multe ori. În 1907, a fost numit profesor de Drept Roman, iar în 1908 profesor de Istoria Dreptului Românesc la Facultatea de Drept a Universității din București.

Ștefan G. Longinescu este cunoscut pentru lucrările sale de referință, printre care se remarcă celebrul manual „Elemente de drept roman” (1908), retipărit ulterior în trei volume între 1921 și 1927. A publicat, de asemenea, cursuri litografiate despre drepturile reale (1913), obligațiuni și succesiune (1920) și istoria dreptului roman (1927). În domeniul dreptului roman, a elaborat studiul „Dreptul roman în literatura juridică românească” (1908).

În ceea ce privește istoria dreptului românesc, Longinescu a publicat primul manual românesc de „Istorie a dreptului românesc” (1908), alături de studii remarcabile precum „Pravila lui Vasile Lupu și Prosper Farinaccius, romanistul italian” (1909), „Așezământul de legătură al lui Mihai Vodă” (1919) și „Pravila lui Alexandru cel Bun” (1923). Lucrarea sa postumă, „L’influence du jurisconsulte italien Prosper Farinaccius sur les anciennes lois roumaines du XVIIe siècle”, a fost publicată în 1936.

Longinescu a fost pasionat de promovarea izvoarelor vechiului drept românesc în circuitul științific european, inaugurând colecția bilingvă „Legi vechi românești și izvoarele lor”. Din această colecție a apărut doar „Pravila Moldovei din vremea lui Vasile Lupu”.

În recunoașterea contribuțiilor sale științifice, Ștefan G. Longinescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 mai 1910.

Sursa: https://legeaz.net/personalitati-juridice/stefan-g-longinescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *