Ștefan Bănulescu, scriitor român

Ștefan Bănulescu (n. 8 septembrie 1926, comuna Făcăeni, județul Ialomița – d. 25 mai 1998, București) a fost un scriitor român.

Ștefan Bănulescu s-a născut într-o familie numeroasă, fiind al optulea dintre cei unsprezece copii ai plugarilor Ion și Elena Bănulescu. Între anii 1938 și 1945, a urmat și a absolvit Liceul Teoretic Știrbey-Vodă din Călărași, la secția de limbă latină. După terminarea liceului, între 1948 și 1952, a studiat la Facultatea de Filologie din București, unde i-a avut ca profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan și Alexandru Graur.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_B%C4%83nulescu#/media/Fi%C8%99ier:Stefan_Banulescu.jpg

Încă din perioada studenției, Ștefan Bănulescu s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică, debutând în 1949 cu un eseu despre nuvelistica lui Gogol, publicat în revista Viața Românească. De-a lungul anilor 1949-1962, a colaborat la reviste prestigioase precum Contemporanul, Gazeta literară, Tribuna și Steaua, publicând eseuri literare și culturale, dintre care unele au fost incluse mai târziu în volumul Scrisori din Provincia de Sud-Est (1976). Între 1954 și 1959, a lucrat ca redactor la Gazeta literară, sub conducerea prozatorului Zaharia Stancu.

În 1963, Ștefan Bănulescu a început să publice nuvelele sale în revistele Gazeta literară și Luceafărul, printre care Mistreții erau blânzi, Dropia, Gaudeamus și Satul de lut. Debutul său editorial a avut loc în 1965, la vârsta de 39 de ani, cu volumul de nuvele Iarna bărbaților, pentru care a primit Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. Această lucrare a fost tradusă integral sau parțial în mai multe limbi, inclusiv germană, franceză și engleză.

În 1968, a publicat volumul de poeme Cântece de câmpie, iar în perioada 1968-1971 a fost redactor-șef la revista Luceafărul. Între 1971 și 1972, a fost bursier la Universitatea din Iowa, în cadrul programului International Writing Program. În anii următori, a continuat să publice eseuri în revistele România literară și Familia, iar în 1976 a lansat volumul de eseuri Scrisori provinciale (redenumit ulterior Scrisori din Provincia de Sud-Est).

În 1977, a publicat primul volum din ciclul Cartea Milionarului, intitulat Cartea de la Metopolis, pentru care a primit Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor. În 1979, a apărut ediția a IV-a a volumului Iarna bărbaților, iar în 1980, capitole din Cartea de la Metopolis au fost publicate în revista germană Literatur im Technischen Zeitalter. În 1983, a obținut o bursă de studii la Berlinul de Vest, în cadrul programului D.A.A.D.

În 1988 și 1989, a început să publice fragmente din al doilea volum al ciclului Cartea Milionarului, intitulat Cartea Dicomesiei, în revista Viața Românească. După Revoluție, în 1994, a republicat Scrisori din Provincia de Sud-Est la Editura Nemira, iar în 1996, Editura Albatros a lansat ediția a III-a a romanului Cartea de la Metopolis. În 1997, sub titlul Un regat imaginar, a apărut prima ediție de nuvele și povestiri a lui Bănulescu, incluzând cicluri precum Iarna bărbaților și Banchetul de la Castelul Alb. În același an, i-a fost acordat Premiul Național pentru Literatură.

Ștefan Bănulescu s-a stins din viață pe 25 mai 1998, iar moartea sa a trecut aproape neobservată în lumea literară.

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/author/0014099/%C8%98tefan_B%C4%83nulescu#bio