Current track

Title

Artist


Stații de încărcare pentru automobilele electrice, amplasate în municipiul Suceava

#Postat de on aprilie 8, 2021

În municipiul Suceava vor fi amplasate șapte stații de încărcare pentru autovehicule electrice, a anunțat primarul Ion Lungu. Două dintre acestea vor fi montate pe Bulevardul Ana Ipătescu (în parcarea Hotelului Bucovina), alte două pe strada Universității (în zona Universității „Ştefan cel Mare”) și câte una pe strada Vasile Alecsandri, strada Republicii (în spatele magazinului Bucovina) și pe strada Gheorghe Doja (în zona rezidențială).

Avem aprobarea de la Agenția Fondului de Mediu pentru montarea a 7 stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Am semnat contractul și suntem la licitație”, afirmă primarul Ion Lungu.

Edilul precizează că municipalitatea încurajează cetățenii să-și cumpere mașini electrice, reamintind că sunt scutiți de plata impozitului pe astfel de mașini, dar și de plata locului de parcare. Lungu reaminteşte că Primăria Suceava este singura din țară care va avea în curând transport public local integral electric.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *