Sportul rege, în cadrul hibernal
#Postat de admin on ianuarie 22, 2019
Echipa de fotbal Foresta Suceava va disputa șase meciuri amicale în perioada de pregătire din această iarnă. Astfel, “galben-verzii” au programat primul test pe 1 februarie, în compania unui adversar care nu a fost stabilit încă, după care vor întâlni formațiile Aerostar Bacău (9 februarie), Ceahlăul Piatra Neamț (13 și 22 februarie), ACS Șomuz Fălticeni (16 februarie) și ACS Juniorul Vaslui (20 februarie).
Formația de pe Areni s-a reunit ieri la ora 15.00 într-o formulă mai restrânsă
în care se regăsesc doar jucătorii localnici și șase juniori dub 20 de ani, chemați de la echipele din Liga a IV-a pentru a arăta ce pot. Antrenorul principal Selim Benachour ( Tunisian de origine a jucat la echipe ca Martigues, Troyes, Guimaraes, Rubin Kazan, Malaga, Maritimo, Apoel, Mumbai City și PSG) a ajuns abia aseară iar jucătorii străini se vor alătura lotului pe parcursul săptămânii.
“Galben-verzii” au în acest moment doar 15 fotbaliști în lot, cu tot cu portarul Ionuț Logofătu, în condițiile în care conducerea clubului de pe Areni a renunțat în pauza competițională la nu mai puțin de 8 jucători, este vorba de George Niga, Alexandru Cotună, moldoveanul Ion Ghimp, Robert Beldiman, Laurențiu Roman, Claudiu Aioanei și francezii de Fares Djermounde și Ryad Parouty.
Clasata la finalul turului pe locul 6 în clasamentul seriei întâi a Ligii a III-a,
Foresta Suceava va începe sezonul de primăvara pe 2 martie, când va înfrunta pe
stadionul Areni formația FC Botoșani II. Ieri s-a prezentat la lot și Andrei Pavel, venit de la Timișoara pentru a ajuta echipa suceveană.
Președintele Clubului Foresta Suceava Andrei Ciutac spune că în această iarnă cantonamentul se va desfășura în pădurile Dragomirnei și în alte locații din jurul Sucevei pentru a mai economisi din banii clubului, nefăcând o deplasare în afara zonei, ca în alte sezoane.
Noi vă dorim succes! Hai Foresta !
Iulian Iustin Melinte Suceava