Current track

Title

Artist


Spitalul Judeţean Suceava, între cele 10 spitale din ţară unde vor ajunge primele doze de vaccin anti-Covid

#Postat de on decembrie 18, 2020

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava se numără printre cele zece unităţi medicale din țară unde vor ajunge primele doze de vaccin împotriva Covid-19. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat, vineri, că aproximativ 37% din cadrele medicale s-au înscris pe lista celor care solicită vaccinarea în prima etapă. Primii care ar putea fi vaccinați sunt angajații din secțiile de Boli Infecțioase, ATI, UPU, de la Ambulanță și de la SMURD, dar lucrurile vor fi stabilite abia luni după-amiază. De asemenea, încă nu se știe până acum unde va fi depozitat vaccinul care este destinat cadrelor medicale din Suceava și unde va fi centrul de vaccinare.

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 a anunțat, vineri, că primele 10.000 de doze de vaccin care vor ajunge în România cel mai probabil în perioada 26-31 decembrie vor fi distribuite în zece spitale din București și din țară.

Dozele de vaccin vor fi stocate la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București, în prezent fiind în curs de realizare avizarea instituției medicale. De asemenea, în această perioadă vor începe activitățile de instruire a personalului vaccinator, care ar urma să se încheie până cel târziu pe data de 25 decembrie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *