1933 – Spitalul de Urgență București

Spitalul Clinic de Urgență București, fondat în 1933, este primul spital de urgență din România și se află în prezent în Sectorul 1 al Capitalei. Inițiativa înființării spitalului aparține profesorului Nicolae Minovici și lui Constantin Deculescu, secretarul general al Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale. Acest spital a fost creat pentru a primi pacienții aduși de Societatea de Salvare, serviciul de ambulanță al Bucureștiului la acea vreme.

Începând din 1949, spitalul funcționează în clădirea actuală de pe Calea Floreasca, devenind și un centru important de învățământ universitar și postuniversitar.

Bustul lui Nicolae Minovici, amplasat în incinta spitalului

Vezi informații despre autor

• CC BY 2.5
• Fișier:Nicolae Minovici bust.jpg
• Încărcată: 29 octombrie 2007

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Spitalul_Clinic_de_Urgen%C8%9B%C4%83_Bucure%C8%99ti#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Minovici_bust.jpg

În 1906, Nicolae Minovici a pus bazele primului serviciu public de ambulanță din România, Societatea de Salvare. La scurt timp după, și-a dat seama că sistemul sanitar românesc avea nevoie de un spital dedicat pacienților aduși de ambulanțe. Astfel, pe 6 octombrie 1933, printr-o decizie a Ministerului Sănătății, a fost înființat de drept Spitalul de Urgență, sub coordonarea medicului Iacob Iacobovici. Spitalul și-a început activitatea în decembrie 1933, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 5 mai 1934.

Inițial situat pe malul Dâmboviței, spitalul a fost construit din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici, care și-a ipotecat casa pentru a susține proiectul. La deschidere, spitalul avea o secție de chirurgie cu 60 de paturi și o secție de toxicologie.

În timpul bombardamentelor din 24 august 1944, clădirea originală a fost distrusă. Spitalul a fost mutat în Sanatoriul Antoniu, unde au fost adăugate secții noi, precum terapie intensivă și secția pentru arși, ajungând la o capacitate de 150 de paturi.

În 1949, spitalul s-a mutat în clădirea actuală de pe Calea Floreasca, adăugând secții noi, precum terapie intensivă, ortopedie și boli interne. Capacitatea spitalului a crescut la 400 de paturi. În 1960, un nou corp de clădire cu 7 etaje a fost adăugat, incluzând o clinică de chirurgie și alte secții specializate, astfel încât, în 1969, spitalul ajungea la 600 de paturi.

În 1992, spitalul a trecut printr-o reorganizare semnificativă, cu înființarea unor secții noi, printre care chirurgie coronariană, neurochirurgie, chirurgie plastică și reconstructivă, chirurgie vasculară și cardiacă. De asemenea, s-au dezvoltat secțiile de toxicologie și gastroenterologie.

Până în 2006, spitalul avea o capacitate de 760 de paturi.

În 2005, spitalul a achiziționat un robot chirurgical de ultimă generație, în valoare de 2 milioane de euro, care a fost folosit pentru prima dată în 2007, marcând o premieră în medicina românească. Acesta permitea efectuarea unor intervenții minim invazive, cu un impact redus asupra pacienților.

Printre personalitățile marcante care au contribuit la evoluția spitalului se numără:

• Constantin Enescu (1936-1939),
• Theodor Firică (1939),
• Andrei Firică (1970),
• Iacob Iacobovici,
• Costache Enescu,
• Ion Țurai,
• O. Troiănescu,
• Alexandru Bucur (1992).

Spitalul Clinic de Urgență București continuă să fie un centru de excelență în medicina de urgență și să joace un rol esențial în educația și formarea medicilor din România.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Spitalul_Clinic_de_Urgen%C8%9B%C4%83_Bucure%C8%99ti