Spectacol de balet ,,Copilărie în pași de dans” în data de 24 mai
#Postat de Carmen Vintu on mai 23, 2023
Spectacol de balet ,,Copilărie în pași de dans” în data de 24 mai – va avea loc la Centrul Cultural Reduta.

Centrul Cultural Reduta vă invită la Spectacolul de balet ,,Copilărie în pași de dans” în data de 24 mai 2023, de la ora 18.00.
,,Copilărie în pași de dans” este un spectacol de final de an, o gală plină de emoție și de culoare, în care personajele principale sunt copiii care participă la cursurile susținute de prof. coregraf Anca Iuga și de corepetitorul Cătălin Iosub.
Atât cei din anul I, cât și copiii din următoarele șapte grupe sunt foarte talentați, pregătiți să dăruiască momente de neuitat părinților, dar și publicului prezent în sală.
Micuțele balerine vor prezenta dansuri clasice, dansuri contemporane și de caracter.
Vă invităm atât la dans spaniol, napolitan, la vals, la polka, cât și la dans țigănesc.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!
Sursa: Centrul Cultural Reduta
Alte articole: https://jurnalfm.ro/rapsodia-romana-de-ciprian-porumbescu/
și https://centrulculturalreduta.ro/
Istoric
A purtat numele de „Reduta” după o vestită sală de spectacole din Viena și a funcționat ca cinematograf, teatru și sală de baluri și concerte. În 1948 a fost dată în folosința Teatrului de Stat până în martie 1959. Din acest an a fost transferată Palatului Culturii, care, în prezent, poartă numele de Centrul Cultural „Reduta”.
„Reduta” dispune de o sală de spectacole cu un număr de 370 de locuri, sală de balet “I.C.Vasiliu”, sală de muzică „Franz Liszt” cu o capacitate de 70 locuri, sală Arcadia (la subsol), Sală de Consiliu cu o capacitate de 30 locuri. Imobilul ce adăposteste Centrul Cultural este nominalizat monument istoric și face parte din Centrul Istoric al Municipiului Brasov, cu titlu de rezervație de arhitectură.
Jurnal FM 