Șpaga din Vama Borș, demascată după ce un ofițer sub acoperire a lucrat șase luni ca șofer de Tir
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 28, 2021
Pare un film de acțiune însă este vorba despre o investigație anticorupție care s-a derulat pe o perioadă de mai multe luni și care a avut ca rezultat spargerea rețelei de șpăgari din Vama Borș. Unul dintre ofițerii DGA cu atestat de șofer profesionist a fost autorizat ca investigator sub acoperire şi, sub un nume de cod, a dat examene și a lucrat luni de zile la o firmă de transporturi, ca şofer de TIR, calitate în care, desigur, a fost trimis şi în curse externe. Așa că a descoperit, din interior, corupția colegilor din Poliția de Frontieră, scrie ebihoreanul.ro.
Aceștia ar fi luat sume cuprinse între 50 lei și 100 euro de la șoferii de TIR care intrau ori ieșeau din ţară, ca să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu. Adică să nu le verifice documentele sau să-i ia peste rând, în faţa altor transportatori, ca să le reducă timpii de așteptare, dar și să nu înregistreze eventualii pasageri care ar fi trebuit să intre în carantină.
Cum au luat șpagă de la investigatorul sub acoperire
Pe 13 mai, agentul şef principal Lucian Stoica l-a abordat pe pasagerul camionului condus de investigator, şi el tot sub acoperire, de la care a cerut şi primit 100 euro pentru a nu-l înregistra, deoarece ar fi fost obligat să intre în carantină. O lună mai târziu, pe 8 iunie, agentul Remus Fofiu l-a „uşurat” de 60 euro pe așa-zisul TIR-ist, ca să nu-i mai controleze documentele de transport. Colegul său, agentul şef Gheorghe Silviu Pirtea, avea pentru acelaşi „serviciu” alt tarif, pe 16 iunie cerând şi primind 80 de euro.
Banii, după cum se mai arată în referat, erau remişi „într-o manieră discretă”, „suma fiind ţinută în palmă şi remisă în momentul salutului, adică a strângerii mâinii”. Pentru mai multe detalii accesați ziare.com.
Jurnal FM 

