Sorana Cîrstea, calificare magistrală în sferturi la US Open pentru prima oară în carieră!
#Postat de Jurnal Fm on septembrie 4, 2023
Sorana Cîrstea (România, 30 WTA) a trecut spectaculos de Belinda Bencic (Elveția, 13 WTA), scor 6-3, 6-3 în optimile de finală ale turneului de la US Open! Cîrstea se va lupta cu Karolina Muchova (Cehia, 10 WTA) pentru un loc în semifinalele Grand Slam-ului american.
După ce a răpus-o pe Elena Rybakina la US Open, românca face încă un meci mare și o învinge pe campioana olimpică Belinda Bencic, scor 6-3, 6-3! Cîrstea a jucat solid încă din primul gamre, în timp ce Bencic nu a existat pe teren.
Românca revine după 14 ani în sferturile unui turneu de Grand Slam și ajunge pentru prima oară în această fază a competiției la US Open! Sorana a mai jucat în sferturile unui Grand Slam la Roland Garros 2009, când a pierdut cu 6-1, 6-3 în fața Samanthei Stosur. În vârstă de 33 de ani, Cîrstea trăiește visul american și se va duela cu Karolina Muchova pentru un loc în careul de ași. Mai multe detalii pe www.prosport.ro.