Current track

Title

Artist


Șoferul a fugit de echipajul de poliție, dar s-a ales cu dosar penal pentru ,,conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”

#Postat de on iulie 10, 2021

La 07.07.2021, ora 21.10, polițiștii, pe raza com. Grănicești, sat Iacobești, pe drumul comunal DC 38, au identificat un autoturism care era staționat în fața unui magazin, iar în interior se aflau două persoane. La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a demarat în trombă fapt pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele luminoase și acustice pornite.

Când a fost oprit, la volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani, din com. Grănicești.

La verificarea șoferului în bazele de date, a rezultat faptul că nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie. Soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de ,,conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”.

Sursa: I.P.J.    Suceava


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *