Șoferiță de 14 ani, prinsă de poliție când învăța să conducă de la mama ei, aflată în dreapta
#Postat de Florin Craciun on decembrie 23, 2021
O femeie din județul Bacău este cercetată penal după ce s-a urcat în mașină împreună cu fiica ei de 14 ani, pe care o învăța să conducă pe un drum public. Cele două s-au intersectat însă cu un echipaj de poliție, care le-a luat la întrebări.

Totul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 22.30, când o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului s-au sesizat din oficiu despre faptul că, la intrarea în localitatea Lehancea, pe D.J 241 F, circula un autoturism care, la vederea echipajului de poliţie, a redus viteza şi a oprit pe partea dreaptă a carosabilului.
Astfel, procedând la legitimarea persoanelor din autoturism s-a constatat că, la volanul acestuia se afla o minoră de 14 ani, iar pe scaunul din dreapta era mama acesteia, de 37 de ani, informează IPJ Bacău.
Autoturismul, proprietatea femeii, ar fi fost încredinţat de către aceasta spre conducere minorei fără să deţină permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare.
În urmă cu doar două zile, o patrulă de poliție rutieră din Moineşti a depistat, în flagrant delict, un minor, de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Atelierelor, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Jurnal FM 