Șoferi prinși băuți sau drogați la volan, într-un control de rutină la Brașov
#Postat de Jurnal Fm on februarie 27, 2023
Cercetat pentru conducerea autovehiculului sub influența substanțelor interzise
La data de 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în urma unor verificări pe care le-au efectuat în trafic pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului, au oprit un conducător auto ce se afla sub influența substanțelor interzise.
Astfel, în jurul orei 12.00, polițiștii au oprit un bărbat, de 40 de ani, care prezenta o stare de agitație în timpul controlului, motiv pentru care s-a efectuat un test pentru identificarea substanțelor interzise din organism.

Foto: Internet
Rezultatul a ieșit pozitiv pentru substanța COCAINĂ, motiv pentru care, polițiștii au dispus conducerea persoanei la o unitate medicală autorizată, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate existența substanței în organism.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Conducători auto identificați sub influența alcoolului
La data de 26 februarie 2023, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Tulcea, care conducea un autovehicul pe bulevardul Libertății din Predeal, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat iar rezultatul a fost de 0.62 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
La data de 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au identificat un conducător auto, care circula pe raza stațiunii în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Persoana, un tânăr în vârstă de 18 de ani, a fost oprit în trafic în jurul orei 03.00, în cadrul unei acțiuni pe care poliţiştii au organizat-o în acest scop iar, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de cele constatate, polițiștii au dispus conducerea persoanei la o unitate medicală autorizată, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool existentă în organism.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
În data de 25 februarie 2023, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ucea au oprit pentru control un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității Ucea de Jos.
La verificarea documentelor, polițiștii au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care au procedat la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului, iar rezultatul a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Drept urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat să se supună recoltării.
În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ”refuzul de la prelevarea de mostre biologice”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Jurnal FM 