Șoferi băuți, depistați în trafic de polițiștii băcăuani
#Postat de Florin Craciun on august 14, 2023
La data de 11 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din Oneşti au depistat în trafic un localnic de 34 de ani, pe strada Belvedere care conducea un autoturism deși avea o alcoolemie de 0.80 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public sub influenţa alcoolului.
La data de 13 august a.c. în jurul orei 19.30, o patrulă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Oneşti au oprit în trafic, pe strada Libertăţii din localitate, un bărbat de 40 de ani care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,18 mg/l. alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public sub influenţa alcoolului.
La data de 13 august a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizați despre faptul că, pe raza comunei Bogdănești s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un localnic de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal, a efectuat manevra de mers înapoi, fără a se asigura şi a intrat în coliziune cu un autoturism oprit regulamentar pe marginea drumului.
S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (Sursa/IPJ Bacău)
Jurnal FM 