Șofer reținut în arestul IPJ Suceava
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 22, 2021
Sâmbătă, 20.11.2021, în jurul în jurul orei 01.20, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unei autoutilitare ce se deplasa din direcția comunei Horodnic de Sus către centrul comunei Marginea, prezentând defecțiuni la sistemul de iluminare.

Conducătorul auto, un bărbat din com. Horodnic de Sus, a înmânat polițiștilor doar documentele personale, declarând verbal faptul că nu are asupra sa documentele autoutilitarei în cauză. Totodată, în calitate de pasageri au fost identificați un bărbat din com. Sucevița și fiul minor al acestuia.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că pentru autoutilitară nu exista la momentul depistării nicio poliță RCA validă, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i totodată reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, conform legislației în vigoare. I s-a adus la cunoștință faptul că dovada înlocuitoare este fără drept de circulație. Șoferul a coborât din autoutilitară, îndreptându-se pedestru către comuna Horodnic de Sus, iar la scurt timp vehiculul s-a pus în mișcare, demarând în trombă, circulând sinuos. Polițiștii observa la volan pe bărbatul de 37 ani, din com. Sucevița.
După o distanță de aproximativ 300 m, conducătorul auto a încetinit viteza de deplasare, autospeciala de poliție blocând sensul de mers al autoutilitarei. Bărbatul de 37 de ani a trecut pe locul destinat pasagerului, iar la volanul autoutilitarei a trecut fiul acestuia în vârstă de 12 ani.
Fiindu-i solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a refuzat testarea. Condus la Spitalul Municipal Rădăuți, în prezența medicului de gardă,a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, s-a concluzionat faptul că se impune luarea unei măsuri preventive față de șoferul de 37 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Astfel, prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Sursa: IPJ Suceava/ din 21 noiembrie 2021
Tagged as Șofer reținut în arestul IPJ Suceava
Jurnal FM 