Șofer reținut de către polițiștii brașoveni, pentru infracțiunea de furt calificat
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 7, 2023
Șofer reținut de către polițiștii brașoveni, pentru infracțiunea de furt calificat – vineri, 6 octombrie 2023, în jurul orei 23:00, un echipaj al Poliție Locale Brașov a depistat pe str. Calea București, în dreptul capătului RAT Saturn, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 ani, domiciliat în municipiul Săcele, care transporta pe spate o canapea pentru grădină.
Prin urmare, persoana în cauză a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție pentru stabilirea situației de fapt și continuarea cercetărilor.

Șofer reținut de către polițiștii brașoveni, pentru infracțiunea de furt
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul ar fi sustras din fața unui magazin specializat în confecționarea și comercializarea obiectelor de mobilier, de pe strada Calea București, o canapea de grădină prevăzută cu 6 perne, cauzând un prejudiciu estimat la suma de 4000 lei.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul Secției 4 Poliție Brașov din data de 07.10.2023 s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.PJ Brașov.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Sursa: I.P.J. Brașov/7 otombrie 2023
Jurnal FM 