Current track

Title

Artist


Șofer fără permis blocat după o urmărire în trafic

#Postat de on mai 28, 2024

Pe 26 mai 2024, în jurul orei 09:25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Cernăuți din municipiul Suceava, au efectuat un semnal de oprire unui autoturism care venea dinspre strada Calea Unirii în direcția străzii Traian Vuia. Șoferul a refuzat să oprească la semnal și a fost urmărit și blocat pe strada Nicolae Labiș.

Conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani din Suceava, a fost identificat și, în urma verificărilor în baza de date, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Testarea cu aparatul etilotest a avut un rezultat negativ, iar șoferul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru întocmirea documentelor aferente.

 

Șofer fără permis blocat după o urmărire în trafic

Șofer fără permis blocat după o urmărire în trafic

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/politie-lumin%C4%83-albastr%C4%83-misiune-5226674/

A fost întocmit un proces verbal de constatare, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Poliției Rutiere Suceava pentru infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal. Cauza va fi soluționată procedural.

Sursa: IPJ Suceava/27 mai 2024

Alte articole: https://jurnalfm.ro/atentie-la-conducerea-scuterelor-si-mopedelor-pe-drumurile-publice/

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *