Șofer de 47 de ani, cu permisul suspendat, prins în trafic, în localitatea Feldioara
#Postat de Carmen Vintu on august 14, 2022
Sâmbătă, 13 august 2022, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 47 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Feldioara, din județul Brașov.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/654185
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/14 august 2022
Jurnal FM 