Current track

Title

Artist


Șofer de 38 de ani din oraşul Dolhasca, sat Dolheştii Mici, depistat în trafic sub influenţa alcoolului

#Postat de on aprilie 10, 2022

În ziua de 09.04.2022, la orele 2035, echipajul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca, aflându-se de serviciu pentru controlul şi supravegherea traficului, rutier pe raza oraşului Dolhasca, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani din oraşul Dolhasca, sat Dolheştii Mici.

S-a procedat la identificarea conducătorului autoturismului, stabilindu-se totodată că vehiculul are ITP şi RCA expirate, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale şi ridicate plăcuţele de înmatruculare şi certificatul de înmatriculare.

Totodată, întrucât şoferul avea o stare vizibilă de agitaţie, era incoerent şi emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testului fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost condus la Spitalul Mun. Fălticeni unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 al.1 din CP, ce va fi soluţionat procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Sursa: I.P.J. Suceava / 10 aprilie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *