Șofer cu permisul suspendat, depistat în trafic, de către polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 11, 2022
Sâmbătă, 10 septembrie 2022, la ora 12:25, o patrulă din cadrul Politie Municipiului Suceava – Birou Ordine Publica a oprit pentru control pe Str.Cernauti din Municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din municipiul Suceava.

Acesta a declarat faptul ca permisul de conducere i-a fost reținut in urma cu aproximativ 2 luni în Municipiul Pitești, Județul Argeș de către lucratorii de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“ faptă prev. si ped. de art.336 alin.1 din Cod Penal.
Întrucât șoferul emană halenă alcoolică, i s-a adus la cunoştinţă faptul că urmează a fi testat cu aparat etilotest, iar in prezenţa lucrătorilor de poliţie, acesta a declarat faptul că refuză să sufle în aparatul etilotest. Șoferul a fost condus la UPU Suceava pentru a fi recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a procedat la verificarea în bazele de date a șoferului de 39 ani, stabilindu-se faptul că acesta deține permis de conducere, având însă dreptul de conducere cu restrictii – reținut la data de 11.07.2022, conform Art.336 alin.1 CP.
S-a întocmit dosar penal pentru savârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere“ faptă prev. si ped. de art.335 alin.1 CP.
Sursa: I.P.J. Suceava/11 septembrie 2022
Jurnal FM 