„Șofer” cu permis fals, depistat în trafic de către polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 26, 2022
Polițiștii din cadrul Biroului Postului de Poliție Ucea, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uzul de fals”.
În fapt, la data de 25 noiembrie 2022, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit un bărbat, în trafic, cu vârsta de 39 ani, despre care existau indicii că conduce autovehicule pe drumurile publice fără a fi deținător de permis de conducere.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/vectors/de-licen%c8%9b%c4%83-identitatea-eticheta-2859796/
În urma controlului efecuat, conducătorul auto a înmânat un permis de conducere, care, în urma examinării și a interogării bazelor de date aparținând Poliției Române, s-a dovedit a fi fals, în realitate, conducărorul auto oprit nefiind posesor de permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate de lucrătorii de poliție în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea procuroruluui de caz, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/26 noiembrie 2022
Jurnal FM 