Şofer beat, plecat la plimbare cu maşina, împreună cu familia
#Postat de Liliana Mihaila on octombrie 5, 2020
Un şofer beat criţă a fost depistat de poliţişti, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în comuna Moldovița. Bărbatul nu era singur în maşină, el fiind însoţit de soţie şi de copil.
Totul s-a petrecut pe drumul judeţean 176, vehiculul fiind oprit pentru un control de rutină de un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama, ce derula o acţiune de control și supraveghere a traficului rutier prin comuna Moldovița. S-a făcut semnal regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare marca Volkswagen Crafter, care se deplasa dinspre Moldovița spre satul Argel.
La volanul mașinii a fost identificat V.M., de 58 de ani, din comuna Dornești, în timp ce pe scaunul din dreapta față se afla soția acestuia, iar în compartimentul din spate se afla fiul lor. Verificările în bazele de date au arătat că bărbatul nu posedă permis de conducere valid pe teritoriul țării noastre, iar permisul de conducere provizoriu emis în Marea Britanie nu îi conferă dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice de pe teritoriul României.
Cum mirosea puternic a alcool, omul a fost invitat să sufle în etilotest, care a indicat 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat apoi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe de sânge.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cazul a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Jurnal FM 