Current track

Title

Artist


Șofer beat, la volan, prins de către polițiști în Brașov

#Postat de on iulie 16, 2022

În cadrul activităților specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere au fost descoperiți șoferi care încălcau în mod flagrant normele rutiere.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov cercetează un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/655303

Astfel, pe 16 iulie 2022, în jurul orei 00:05, polițiștii au oprit, pentru control,  un bărbat ucrainean de 37 de ani care conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din Brașov.

Șoferul a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind o alcoolemie de 0,54 mg/L alcool pur.

Prin urmare, a fost dus la o unitate medicală autorizată pentru a i se recolta o probă biologică pentru a determina o alcoolemie exactă.

În acest caz, cercetarea va continua în dosarul penal constituit, coordonat de Parchetul afiliat instanței Brașov, urmând ca la finalul cercetării să se propună o soluție legală.

Sursa: I.P.J. Brașov/16 iulie 2022

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *