Slănic Moldova: Începe Festivalul de umor „Marin Cimponeriu”
#Postat de Carmen Vintu on iunie 11, 2019
Vin și zile ceva mai relaxante pentru locuitorii din Slănic Moldova, care de aproape două luni, au tot fost loviți de stihiile naturii. Astfel, vineri, 14 iunie, va debuta Festivalul de umor „Marin Cimponeriu”, aflat la prima ediție. Organizat de primăria din localitate, în memoria actorului Petru Mircea Marin Cimponeriu, fiu al locului, (cel care a pus bazele activității culturale în stațiunea de la poalele Nemirei), evenimentul va dura trei zile, fiind programat să se desfășoare în frumosul Parc Central din localitate. Astfel, în prima zi a festivalului, vor urca pe scenă actorii de umor Andrei Duban și Cornel Palade, pentru ca în ziua a doua, publicul să fie fermecat de Marius Bodochi și Anca Sigartău. În fine, ultima zi va fi rezervată actrițelor Mihaela Condurache și Manuela Cara. Festivalul va fi încheiat de recitalul cunoscutei formații de muzică de petrecere Azur și Nelu Vlad. Participarea publicului este liberă.
Florentin Radu